Românii nu trebuie să aștepte doar ca statul să le rezolve problemele

Într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook, jurnalistul Mirel Curea comentează situația expoziei din București. Acesta este de părere că oamenii trebuie să răspundă pentru propria lor viață și nu doar să aștepte ca statul să le rezolve problemele.

El a precizat că, în cazul unei avarii în interiorul unei locuințe sau în părțile comune ale unui bloc, furnizorul de gaze, cum este Distrigaz Sud Rețele, are obligația de a pune imobilul în siguranță prin întreruperea alimentării cu gaze până la remedierea avariei de către o firmă autorizată de ANRE, la solicitarea Asociației de proprietari.

Mirel Curea a subliniat că aceste firme acționează conform legii, pe bază de contract și plată, și că nu execută reparații minore la cererea clientului, ci trebuie să aducă întregul ansamblu tehnic în conformitate cu standardele, altfel furnizorul nu reia alimentarea cu gaze.

”Mai răspund și oamenii pentru viața lor, nu doar „să vină statul să ne dea, să ne facă, să ne dreagă”.

Furnizorul de gaze, în cazul la zi, Distrigaz Sud Rețele, în conformitate cu legislația în vigoare, în caz de avarie în interiorul unei proprietăți, adică unitate locativă, casă, apartament, bloc de locuințe, când vorbim de părți comune, are obligația de a pune în siguranță imobilul prin întreruperea alimentării cu gaze naturale până la remedierea avariei de către o firmă autorizată de ANRE, la solicitarea beneficiarului, adică Asociația de proprietari. Și da, firmele astea lucrează pe bază legală, adică pe bază de contract și pe bani.

Mai mult, firmele astea nu vin și fac ce le zici tu, Dorel geto-dacul, adică schimbă o garnitură și pleacă, ci au obligația de a pune în conformitate tot ansamblul tehnic. Altfel, furnizorul nu reia alimentarea cu gaze”, spune Mirel Curea.

Mirel Curea
Mirel Curea (SURSA FOTO: evz.ro)

Beneficiarii trebuie să întrețină instalația de gaze

El a mai detaliat obligațiile beneficiarului, printre care întreținerea și exploatarea în siguranță a instalației de gaze, efectuarea verificărilor și reviziilor periodice, remedierea defecțiunilor doar prin intermediul operatorilor autorizați și utilizarea exclusivă a aparatelor conforme cu legislația.

Pentru reluarea alimentării, clientul trebuie să contracteze un operator autorizat de ANRE pentru remedierea avariei și revizia instalației interioare și să transmită furnizorului documentele justificative întocmite de acesta. Curea a concluzionat că responsabilitatea furnizorului se oprește la limita proprietății, iar tot ce depășește această limită ține de beneficiar. El a punctat ironic că furnizorul nu oferă clienților aparate noi pentru consum propriu, exemplificând cu un aragaz primit cadou.

”Potrivit legislației, beneficiarului îi revin următoarele obligații:

-să întrețină și să exploateze în condiții de siguranță instalația de utilizare a gazelor naturale,
-să asigure efectuarea verificărilor și reviziilor tehnice periodice ale instalației de utilizare a gazelor naturale,
-să asigure remedierea defecțiunilor în funcționarea instalației de utilizare numai prin intermediul operatorilor economici autorizați de ANRE,
-să folosească exclusiv aparate consumatoare de combustibili gazoși care respectă cerințele legislației în vigoare și să efectueze verificarea și repararea acestora, prin intermediul unor operatori economici autorizați de organisme abilitate.

Pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către furnizor, a beneficiarilor afectați de o avarie, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

-contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea avariei și efectuarea reviziei tehnice a instalației interioare de utilizare.
-transmiterea către furnizor a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.

Să fie foarte limpede, până la limita proprietății se ocupă și răspunde furnizorul, dincolo de ea, beneficiarul. Nu-ți cumpără Distrigaz aragaz nou, că ăla primit de mama-soacră la nuntă pierde gaz”, continuă acesta.