Cele două documente, în fapt două procese-verbale, consemnează predarea unor bunuri din metale prețioase, aur, în majoritate bijuterii și ceasuri. Predarea apare a făcută de Nicolae Ursu și Vasile Mănescu, pretori militari în raioanele Golta și Dumaniovca, din județul Golta, din estul Transnistriei și poartă datele de 16 ianuarie 1942 și 27 februarie 1942. Ambele documente arată că bunurile au fost predate lui Aristide Pădure, subprefect al județului Gota, scrie Mirel Curea pentru EVZ
Guvernământul Transnistriei
Poate deja v-ați dat seama, cele două documente au fost încheiate între autorități ale statului român, însărcinate de Guvernul Ion Antonescu cu administrarea Transnistriei, în perioada „Guvernământului” dintre 1941 și 1944. Așadar, doi pretori, adică funcționari cu atribuții polițienești și judiciare în timp de război, i-au predat șefului lor, subprefect, importante cantități de aur.
De la cine fuseseră ridicate obiecte de valoare ne spune tot procesul verbal. Cel din 16 februarie 1942 este foarte clar: în el se preciza că este vorba despre predarea-primirea „valorilor ridicate de la evreii din lagărul Bogdanovca”. Al doilea document, cel din 27 februarie, consemna la fel de limpede că valorosul inventar predat provenea tot din lagărul Bogdanovca.
17 coroane dinți aur
Cititorului mai puțin informat în istoria acelor vremuri, din acel teritoriu, lucrurile îi pot părea fie neclare, fie lipsite de vreo semnificație majoră. Asta, doar până citește atent lista cu obiectele de valoare ridicate de la deținuții evrei din lagărul Bogdanovca. Pentru că, printre monede, inele, medalioane, ceasuri, brățări și tot felul de alte obiecte din aur, va descoperi menționate și „17 coroane dinți aur” la poziția 12 din al doilea proces-verbal.
Faptul că „17 coroane dinți aur” apar în documentele întocmite cu precizie militară, nu înseamnă decât un singur lucru. Că bunurile aparțineau deținuților evrei omorâți în acel lagăr. Doar într-un singur lagăr din zecile care funcționau în Transnistria, în perioada Guvernământului Ion Antonescu. Să ne tragem respirația și ne continuăm notarea elementelor istorice certe, bazate doar pe documente.
Lagărul de concentrare „Bogdanovca”
Referințe documentare sunt nenumărate. Doar să le cauți. M-am oprit doar la acelea care contextualizează cert documentele publicate de Iulia Popovici. Una dintre referințe ne lămurește cu absolută precizie. Să reținem, cele doua procese-verbale sunt datate 16 ianuarie 1942 și 27 februarie 1942. Acum să vedem ce se întâmpla în acea perioadă în Lagărul Bogdanovca, Raionul Domaniovca-județului Golta.
Execuțiile masive în acel lagăr au început la 10 ianuarie 1942 și au ținut până la 18 martie 1942. Interval de timp care conține ambele date ale proceselor verbale. Execuțiile au fost efectuate din ordinul lt-col de jandarmi Modest Isopescu, prefectul județului Golta din Transnistria, iar victimele au fost în exclusivitate evrei. Prefectul Modest Isopescu, coborâtor degenerat dintr-o ilustră familie bucovineană, era asistat de adjunctul său, comisarul de Siguranță Aristide Pădure, cel căruia i s-au predat bunurile jefuite de la deținuții evrei omorâți.
20.000 de asasinate în 2 luni
Istoricii au reținut că Lagărul Bogdanovca deține cel mai sinistru record cu putință, este locul în care a avut loc cel mai mare masacru al Holocaustului prin gloanțe. Doar în perioada 10 ianuarie și 18 martie 1942, acolo au fost uciși aproape 20.000 de evrei.
„La câteva luni de la asasinate, cadavrele celor omorâți au fost arse, iar rămășițele lor au fost îngropate într-o râpă la câțiva kilometri de lagăr. Mirosul de carne arsă ajungea însă până în lagăr. Între 10 ianuarie și 18 martie 1942, au fost uciși prin împușcare 18.000 de evrei.
După asasinate, în Domaniovca (n.m. raionul în care se afla și Lagărul Bogdanovca) au fost aduși și alți evrei deportați, iar în august 1942, aici au fost transportați 8.000 de romi deportați din România. Lagărul a fost dezafectat în martie 1944, după ce regiunea a fost ocupată de sovietici, iar deținuții au fost eliberați. La acea dată, mai existau circa 500 de evrei supraviețuitori, majoritatea fiind deportați din România.” (Geoffrey P. Megargee – Encyclopedia of Camps and Ghettos 1933-1945, Indiana University Press, 2018).
O parte, împușcați în grajduri, o parte, în râpa Bugului
Să sărim peste câțiva ani, la Procesul „Criminalilor de Război”, în mai, 1945. La întrebarea judecătorilor dacă recunoaște asasinarea a 48.000 de oameni, lt. col. de jandarmi, Modest Isopescu a răspuns că „nu au fost decât maxim 15.000”. La aceea cu privire la motivele pentru care au fost exterminați, a arătat că „s-a trecut la masacru” pentru a evita un dezastru și mai mare generat de pericolul tifosului exantematic. A precizat chiar și modalitatea: „O parte au fost împușcați în grajduri, o parte în râpa Bugului.”
Cum de au putut face românii mei așa ceva, am exclamat după ce am pus lucrurile cap la cap. Nu am niciun răspuns la această întrebare. Și nici la întrebarea cum este posibil ca Ion Antonescu să poată fi considerat „erou-martir” de către unii români.