Sporul natural al populaţiei României a rămas negativ în septembrie, cu un minus de 1.339 de persoane, faţă de datele din aceeaşi lună din 2018, când se înregistrase un declin de 2.471 de persoane, potrivit informaţiilor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada analizată, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 880, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 252 mai mic în septembrie 2019, comparativ cu septembrie 2018. De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 28 mai mic, în prima lună de toamnă a acestui an, faţă de cel înregistrat în septembrie, anul trecut.

La nivel general, sporul natural în România a fost negativ atât în septembrie 2019 (-1.339 de persoane), cât şi în luna septembrie 2018 (-2.471 de persoane).

Potrivit sursei citate, la nivel comparativ, numărul căsătoriilor a fost, în luna septembrie 2019, cu 4.376 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 222 divorţuri mai multe, raportat la intervalul de referinţă.

În ceea ce priveşte statistica din septembrie 2019 vs august 2019, aceasta arată că s-a înregistrat naşterea a 17.707 de copii, cu 701 mai puţini. Totodată, în aceeaşi perioadă de comparaţie, numărul deceselor a fost de 19.046 (-730 faţă de august 2019), iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an a fost de 84 de copii (-23).

În luna septembrie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 15.394 de căsătorii, cu 7.223 mai puţine decât în luna august 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.503, cu 267 mai puţine decât în luna anterioară, conform INS.