Valoarea tranzacţiilor la POS-urile din afara ţării este cu 25% mai mare faţă de cea înregistrată la finele trimestrului anterior, când au fost efectuate plăţi de 771 milioane de lei.
Retragerile de numerar de la bancomatele din străinătate utilizând carduri emise de băncile din România reprezintă, de asemenea, un nivel maxim istoric.
Pe de altă parte, suma tranzacţiilor la comercianţii din ţară, efectuate cu carduri emise în străinătate, a urcat la o valoare record, de 404 milioane de lei, cu 25% peste nivelul din trimestrul anterior.
O altă creştere semnificativă au înregistrat tranzacţiile de retragere de numerar de la ATM-urile din ţară cu carduri emise în afara ţării. În perioada iulie-septembrie, au fost înregistrate retrageri de numerar în cuantum de 821 milioane de lei, cu peste 50% faţă de trimestrul anterior şi cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În perioada de vară, aceste valori sunt susţinute şi de românii care muncesc în străinătate şi vin în vizită sau vacanţă în România.
Şi pe plan local s-a înregistrat un număr record de plăţi prin POS cu carduri emise în ţară, cu o valoare de 3,29 miliarde de lei, cu 6% peste nivelul înregistrat în trimestrul anterior, în condiţiile în care numărul de carduri emise a crescut cu doar 0,17%, respectiv 46.423.
Tranzacţiile de depunere şi retragere numerar s-au modificat nesemnificativ, în limita unui punct procentual, astfel că valoarea sumelor retrase de la ATM se situa la 22,9 miliarde de lei, în timp ce depunerile erau în cuantum de 930 milioane de lei.
Numărul total de bancomate existente în ţară era de 10.053 la finele lunii septembrie, cu 99 de automate de retragere mai mult decât la finele lunii iunie, în timp ce totalul POS-urilor era de 103.363, în creştere cu peste 2.000 de puncte de vânzare faţă de jumătatea acestui an.
SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: