România, unică în Europa! Nu s-a mai făcut așa ceva până acum. Milioane de români sunt vizați
Guvernul se pregătește să dea drumul unei investiții uriașe în România. Milioane de oameni așteptau această veste. Vom fi unici în Europa.
Guvernul dă startul unei investiții uriașe pentru România în plină pandemie de coronavirus. Anunțul a fost făcut de la cel mai înalt nivel.
Investiție uriașă în România
Guvernul urmează să aprobe, chiar în această săptămână, alocarea unui miliard de euro pentru extinderea reţelelor de gaz metan din România, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan.
Gradul de conectare a localităţilor din România la reţeaua de gaze este de 32%, iar ţinta autorităţilor centrale este de a ridica procentul la 70%. „Guvernul Orban va aproba săptămâna aceasta un miliard de euro pentru creşterea conectării la reţeaua de gaze în România, să creştem de la 32% cât avem acum, aproape o ruşine, la aproximativ 70%”, a afirmat Turcan.
Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au avut, marţi, la Botoşani, o întâlnire cu autorităţile judeţene, dar şi cu oamenii de afaceri pe tema investiţiilor publice şi private din fonduri europene, conform Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.