Gesturi de pace care merită apreciate

Orice gest care contribuie la reducerea tensiunilor și la găsirea păcii merită apreciat, susține Ionuț Stroe într-o postare pe Facebook. În acest context, discuțiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin despre situația din Ucraina reprezintă un pas inițial ce nu poate fi trecut cu vederea.

”Orice inițiativă care poate aduce mai aproape pacea trebuie salutată. Inițiativa și dialogul lui Donald Trump cu Vladimir Putin despre pacea din Ucraina reprezintă un prim pas care nu poate fi ignorat. Indiferent de percepții și poziționări, trebuie să apreciem încercările reale de a opri un război devastator pentru întreaga regiune. Desigur, așteptările trebuie gestionate cu prudență și reținere. Președintele Putin a reiterat aceleași teze neconvingătoare, demonstrând încă o dată că nu își dorește cu adevărat pacea”, spune acesta.

Ionuț Stroe
Ionuț Stroe (SURSA FOTO: Facebook, Ionuț Stroe)

România, exclusă din consultările recente

Din perspectiva sa de membru al Comisiei pentru Politică Externă, Stroe regretă că România nu a fost implicată mai activ în aceste negocieri inițiale.

Țara noastră nu a fost invitată la consultările restrânse dintre Statele Unite și liderii europeni și nu a participat nici la convorbirea telefonică de ieri a președintelui Trump cu câțiva șefi de stat europeni, unde s-a discutat întâlnirea cu Putin din Alaska.

În schimb, Polonia, un vecin direct al Ucrainei, a fost prezentă.

”În calitate de membru al Comisiei pentru Politică Externă mi-aș fi dorit însă ca România să fie mai implicată în acest proces. Mi-aș fi dorit să fim invitați la consultările restrânse dintre Statele Unite și liderii europeni din aceste zile și să facem demersuri consistente pentru a fi acolo.

Nu am participat nici la discuția telefonică de ieri, pe care președintele Trump a avut-o cu câțiva lideri europeni, în care-i informa despre întâlnirea cu Putin din Alaska și, pe cale de consecință, nici nu am fost parte a declarației publice asumate de liderii europeni după această discuție.

De exemplu, Polonia, stat vecin cu Ucraina, exact ca România, a participat la aceste discuții. Avem tot dreptul să fim la masa discuțiilor, având în vedere poziția geopolitică esențială a României și sprijinul constant pe care l-am oferit Ucrainei.

Sper ca acest lucru să fie remediat în perioada următoare, iar România să participe activ la viitoarele consultări restrânse. Trebuie să cerem acest lucru, nu să așteptăm ca alții să ne reprezinte interesele”, continuă Ionuț Stroe.

Precedente de implicare internațională

Istoria recentă arată că România a fost invitată în mai multe rânduri la consultări de nivel înalt:

  • Februarie 2022 – Președintele României a participat, la invitația lui Joe Biden, la consultări restrânse cu lideri din Franța, Polonia, Marea Britanie, Canada, Germania, Italia, Japonia, precum și cu reprezentanți ai NATO și UE.

  • Februarie 2022 – Joe Biden a discutat telefonic cu liderii României, Poloniei, Italiei, Germaniei, Franței, Marii Britanii, Canadei, Uniunii Europene și NATO despre escaladarea crizei din Ucraina.

  • Septembrie 2022 – Klaus Iohannis a participat din nou la o rundă restrânsă de consultări internaționale, la invitația președintelui SUA, alături de lideri din Germania, Italia, Canada, Japonia, Marea Britanie, Polonia și NATO.

  • Octombrie 2023 – România a fost reprezentată la o reuniune restrânsă cu lideri globali, inclusiv SUA, Germania, Marea Britanie, Italia, Canada, Japonia, Franța, Polonia și instituțiile europene.

România poate reveni la masa negocierilor

Aceste exemple demonstrează că România a fost un partener activ și recunoscut în trecutul apropiat și că nu există motive obiective pentru a nu relua această implicare. Conform lui Ionuț Stroe, totul depinde de voința politică internă și de inițiativa noastră de a fi din nou la masa negocierilor.

”Aceste exemple arată clar că România a fost, până recent, un partener activ și recunoscut în aceste formate restrânse. Nu există niciun motiv pentru care să nu putem reveni acolo, dacă avem inițiativa și voința politică necesare. Sunt convins că și acum se pot face demersuri similare. Totul depinde de dorința noastră de a fi acolo – și eu cred că vrem acest lucru”, a încheiat liberalul.