Călin Georgescu, vizat într-un dosar distinct privind finanțarea campaniei prezidențiale

În interviul acordat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat că există un dosar distinct dedicat aspectelor legate de finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu. Potrivit acestuia, dosarul se află în faza de instrumentare și ar putea fi finalizat în perioada următoare.

„În momentul de față, partea de finanțare a campaniei electorale face obiectul unui dosar separat care va fi și el finalizat undeva în perioada următoare. De aceea nu vă pot da detalii suplimentare despre acest aspect”, a declarat procurorul general Alex Florența pentru RomaniaTV.

Întrebat de ce aceste acuzații nu au fost incluse în dosarul pentru care Georgescu a fost deja trimis în judecată, Florența a precizat că există dificultăți majore atunci când se adună într-un singur dosar numeroase infracțiuni fără legătură directă între ele. În opinia sa, o asemenea abordare ar fi complicat și mai mult procesul.

„E foarte dificil în general să aduni în cadrul unui dosar un număr foarte mare de infracțiuni care nu au neapărat legătură una cu cealaltă. Ele duc la un rezultat concret la finalul elementelor pe care le investighez. Dar e foarte dificil în primul rând de judecat un astfel de dosar, pentru că presupun mult mai multe infracțiuni, probatoriu diferit și așa mai departe”, a explicat acesta.

Alex Florenţa
Alex Florenţa (SURSA FOTO: Inquam Photos / Pana Tudor)

Verificări extinse și persoane vizate în investigația legată de dosarul lui Georgescu

Potrivit lui Florența, în dosarul privind finanțarea campaniei nu este cercetat doar Călin Georgescu. Mai multe persoane sunt vizate de anchetă, iar investigațiile nu au fost încă încheiate. Procurorul general a arătat că includerea acestor aspecte în dosarul inițial ar fi dus la o tergiversare suplimentară.

„În ceea ce privește aspectul acesta de finanțare a campaniei electorale, sunt cercetate și alte persoane, față de care cercetările nu sunt finalizate în acest moment și ar fi dus la tergiversarea și mai multă a dosarului de bază. Și atunci există astfel de situații în care anumite părți din dosar sunt soluționate ulterior pentru a putea completa probatoriul”, a explicat Florența.

Oficialul a subliniat că dosarul se referă explicit la ”modul de finanțare” a campaniei. Acesta a menționat și existența unei plângeri penale legată de o sumă de bani împrumutată, caz aflat în atenția DIICOT.

„Există un dosar și la DIICOT. Este vorba de o sumă de bani la momentul respectiv. Este o plângere penală depusă din partea unei părți vătămate cu privire la o sumă de bani împrumutată. Și e un dosar care își urmează cursul. Îl aștept de altfel, am făcut o verificare recent. Aștept undeva în cursul lunii octombrie o soluție și în acest dosar”, a precizat procurorul general.

Comisii rogatorii în mai multe state

Florința a mai arătat că, în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu, o parte din verificări presupun colaborarea cu autorități din alte state. Acesta a confirmat existența unor comisii rogatorii, cel puțin în trei țări, fără a exclude posibilitatea extinderii investigației.

„Mai așteptăm niște elemente și niște verificări. Există comisii rogatorii? Da, există și așa ceva și tocmai asta așteptăm, niște răspunsuri la anumite elemente de extraneitate pe care avem nevoie și… vorbim de mai multe elemente”, a spus Florența.

El a explicat că modalitățile de finanțare electorală s-au schimbat în ultimii ani și devin tot mai sofisticate, inclusiv prin utilizarea instrumentelor online sau a criptomonedelor.

„Repet încă o dată, modul de finanțare și probabil că îl vom regăsi și în alte cazuri cu timpul, se rafinează pe zi ce trece, nu mai avem acele finanțări standard în care mergi cu plasa la alegător cu lei sau cu o sumă de bani fizic.

În momentul de față se rafinează mult mai mult, tocmai prin intermediul acestor mijloace online, că vorbim de criptomonede sau alte modalități de finanțare, de monetizare. Iar toate acestea presupun, din păcate, de multe ori comisii rogatorii parteneriate cu alte state”, a precizat procurorul general.

Întrebat dacă există solicitări și către Federația Rusă, Florența a spus:

„Este posibil dacă procurorul de caz consideră oportun să solicite niște informații și de acolo, cu siguranță o va face”.

Reacțiile lui Călin Georgescu și acuzațiile legate de cheltuielile campaniei

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 s-a prezentat miercuri la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov pentru semnarea controlului judiciar. Cu acest prilej, Georgescu a avut o reacție la acuzațiile care vizează sursele de finanțare a campaniei sale.

Pe acest subiect, președintele Nicușor Dan a susținut public că pentru campania prezidențială a lui Georgescu s-ar fi cheltuit peste 20 de milioane de euro, sumă considerabil mai mare decât cea menționată în rapoartele oficiale. Autoritățile au vorbit anterior de o finanțare de aproximativ 1 milion de euro, provenită de la afaceristul Bogdan Peșchir.

Președintele a adăugat că ar fi existat o rețea de persoane provenite din ”corupția românească a anilor 1990-2000” care ar fi contribuit la susținerea financiară a campaniei suveranistului.

Alte acuzații și dosare deschise pe numele lui Călin Georgescu

În paralel, Georgescu este deja trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de promovarea în spațiul public a cultului unor persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război. Procurorii susțin că acesta ar fi elogiat figuri istorice precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și Ion Moța, într-o încercare de reabilitare a ideologiei legionare.

„A afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, se arată în acuzațiile procurorilor.

De asemenea, Georgescu este inculpat într-un alt dosar alături de Horațiu Potra, fiul acestuia și alte peste 20 de persoane. În această cauză, el este acuzat de complicitate la acțiuni împotriva ordinii constituționale, după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

În același dosar este vizat și Horațiu Potra, șeful unei grupări de mercenari, arestat în Dubai, pentru care România a solicitat extrădarea.