România stă pe o adevărată comoară. Se dă legea care ne scoate din sărăcie
Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că România are o adevărată comoară, dar de care încă nu se folosește încă pentru că nu are un cadrul legislativ adecvat. Inițial, se construise o lege, dar care mai mult împiedica exploatarea acestei resurse. Acu, guvernul vrea să schimbe legile și să permită extragerea gazelor din Marea Neagră, un adevărat munte de bani pe care stă România.
Legea offshore va fi modificată, potrivit unui proiect de lege elaborat de Guvernul României și pus recent în dezbatere publică, scrie e-nergia.ro.
Noul proiect de lege adice câteva noutăți care pot fi considerate mai puțin împovărătoare pentru companiile petroliere care vor să extragă gazul din Marea Neagră. Sistemul de taxare devine mai prietenos, în sensul că impozitul suplimentar se aplică doar de la un nivel de preț de 100 de lei/MWh, companiile petroliere primesc permisiunea de a vinde gazele și prin contracte directe, cresc deductibilitățile, iar taxele nu se vor mai aplica la prețul de referință de la hubul din Viena.
Rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani, a declarat, marţi, Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM).
„Când vor funcţiona la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagră, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevenţe de 2,8 miliarde de euro în 20 de ani. (…) Există circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică perimetrele deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas”, a spus oficialul ANRM.
Astfel că, în 2025, România va produce în total aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră. În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul naţional este tot în jurul acestei valori, a confirmat Gal.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





