România și Comisia Europeană lucrează împreună pentru construcția Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

România și Comisia Europeană lucrează împreună pentru construcția Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Publicat de Valentina Drăgoi la 15 decembrie 2020, 23:50

După ultimele informații primite de la Comisia Europeană, România face eforturi uriașe pentru a reuși să construiască într-un mod corect Planul Național de Redresare și Reziliență.

Mai exact, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Fondurilor Europene, Comisia Europeană lucrează la nivel tehnic cu autorităţile române pentru a analiza fezabilitatea reformelor şi investiţiilor propuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din perspectiva cerinţelor Fondului pentru Redresare şi Rezilienţă (FRR), în baza draftului de Regulament şi a poziţiilor enunţate de Comisie.

„Comisia Europeană lucrează în parteneriat oficial permanent cu autorităţile române în elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a răspunde cerinţelor din Regulamentele europene”, transmite MFE, ca urmare a unor informaţii vehiculate în spaţiul public de politicieni români aflaţi în proces de negociere a funcţiilor politice.

Regulamentele s-au modificat

În ceea ce privește regulamentele care stau la baza construcţiei documentului strategic PNRR, acestea au suferit modificări faţă de propunerea iniţială cunoscută opiniei publice, amendamentele aduse de Consiliu şi de Parlamentul European impunând noi condiţii pe care ţările membre trebuie să le aibă în vedere. În acest context, Comisia Europeană sprijină demersurile statelor care se află deja în stadii avansate de construcţie a propunerii care stă la baza Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, printre care se numără şi România, susţine MFE.

„Colaborarea permanentă cu Comisia Europeană şi dialogurile video pe care le purtăm conform calendarului agreat reprezintă un proces constructiv natural, nicidecum ‘critici’ cum pot fi denumite populist de unii politicieni români al căror mandat la Bruxelles este sprijinirea dezvoltării României. În mod evident, scopul comun – nu doar al României, ci al întregii Comunităţi europene – nu este de a critica Planurile de Redresare şi Rezilienţă propuse de statele membre, ci de a le aproba în cel mai scurt timp în forma optimă posibilă, pentru ca măsurile să poată produce efectele scontate”, detaliază ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, culisele negocierilor pe care România le poartă cu Comisia Europeană.

În același timp, conform sursei citate articole de presă care încearcă să inducă opiniei publice puncte de vedere divergente exprimate în nume personal fără o asumare la nivel instituţional au fost semnalizate şi în alte state membre, în special în Italia, fără ca acestea să reprezinte în fapt poziţia oficială a Comisiei Europene. În acest context şi pentru corecta informare a opiniei publice, Ministerul Fondurilor Europene precizează că până în prezent numai două state membre al UE au transmis o formă integrală detaliată a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

România, înţelegând importanţa strategică şi oportunitatea istorică a acestui demers, a transmis deja Comisiei primele opt componente care respectă cerinţele impuse, următoarele capitole urmând a fi transmise conform calendarului agreat şi în urma procesului de consultări publice, precizează MFE.

Unde se situează România

„România se situează astfel în avangarda demersului european. Similar am procedat şi cu transmiterea în premieră a Acordului de Parteneriat 2021-2037 şi a viitoarelor Programe Operaţionale, înainte de începerea efectivă a următorului exerciţiu financiar. O premieră istorică pentru ţara noastră, care se poate traduce prin luni de zile, dacă nu ani, salvaţi în folosul absorbţiei eficiente a banilor europeni”, explică ministrul Fondurilor Europene.

De menționat e faptul că în prezent, Comisia Europeană lucrează la nivel tehnic cu autorităţile române pentru a analiza fezabilitatea reformelor şi investiţiilor propuse prin PNRR, din perspectiva cerinţelor Fondului pentru Redresare şi Rezilienţă (FRR), în baza draftului de Regulament şi a poziţiilor enunţate de Comisie.

„Amendamentele aduse de Parlamentul European sunt negociate în trialog, România având ca obiectiv obţinerea unui acord până la finalul anului 2020. Drept urmare, Ministerul Fondurilor Europene îşi exprimă încrederea că acest demers de importanţă naţională nu va fi folosit în negocieri politice de moment, încurajând totodată mass-media să se informeze direct din sursele oficiale instituţionale la nivel naţional sau european”, se arată în comunicat.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.