România rămâne campioana inflației în Uniunea Europeană. Eurostat: prețurile au crescut cu 9,2%
SURSA FOTO: Dreamstime
Inflația anuală a continuat să încetinească în Uniunea Europeană în luna iunie, însă România își păstrează poziția de stat cu cea mai ridicată rată a scumpirilor din blocul comunitar. Deși indicatorul a înregistrat o ușoară reducere față de luna precedentă, nivelul prețurilor din România rămâne cu mult peste media europeană, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat.
România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană
Datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) arată că rata anuală a inflației în UE a coborât în iunie la 2,9%, de la 3,3% în luna mai.
Chiar și în acest context, România continuă să ocupe primul loc în clasamentul statelor membre în ceea ce privește ritmul scumpirilor, cu o inflație anuală de 9,2%. Pe următoarele poziții se află Lituania, cu 5,4%, și Bulgaria, care completează topul țărilor cu cele mai ridicate creșteri de prețuri.
La polul opus, cele mai reduse rate ale inflației au fost înregistrate în Suedia, unde indicatorul a fost de 1%, urmată de Cehia, cu 1,1%, și Danemarca, cu 1,8%.
Comparativ cu luna mai, inflația anuală s-a diminuat în 22 dintre statele membre ale Uniunii Europene. România se numără printre acestea, rata coborând de la 9,7% la 9,2%. În alte trei state indicatorul a rămas neschimbat, iar în două țări a crescut.
Inflația din zona euro continuă să încetinească
Și în zona euro tendința a fost una de temperare. Rata anuală a inflației a ajuns la 2,8% în iunie, față de 3,2% în luna precedentă.
Potrivit Eurostat, serviciile au avut cea mai mare contribuție la inflația din zona euro, cu 1,51 puncte procentuale. Au urmat energia, care a adăugat 0,77 puncte procentuale, precum și alimentele, băuturile alcoolice și produsele din tutun, cu o contribuție de 0,29 puncte procentuale.
INS: serviciile și alimentele continuă să se scumpească în România
La nivel național, Institutul Național de Statistică a raportat anterior o rată anuală a inflației de 10,4% în luna iunie, în scădere de la 10,9% în mai.
„În iunie 2026, inflaţia anuală scade uşor şi atinge pragul de 10,4%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 10,42%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se tot la servicii, 13,67%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,29%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 5,75%. La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, preţul acesteia majorându-se cu 19,9%. Ouăle se află pe locul secund cu o creştere a preţurilor de 13,66%, în timp ce laptele de vacă s-a scumpit cu 12,13%. Preţurile din grupa zahăr, produse zaharoase şi miere de albine au crescut cu 9,44%”, se arată în analiza INS.
Datele evidențiază că presiunile inflaționiste continuă să fie alimentate în principal de sectorul serviciilor, dar și de o serie de produse alimentare de bază, care au consemnat noi scumpiri importante.
BNR estimează o reducere treptată a inflației
Banca Națională a României și-a revizuit recent estimările privind evoluția inflației. Instituția prognozează o rată de 5,5% la sfârșitul anului 2026, peste estimarea anterioară de 3,9%, iar pentru finalul anului 2027 anticipează o revenire la 2,9%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că interpretarea publică a noilor prognoze a fost, în multe cazuri, eronată.
„S-a amplificat ideea că Banca Naţională prognozează creşterea inflaţiei, când, de fapt, fraza următoare era clară: inflaţia scade la jumătate, de la aproape 11% la aproximativ 5%. Faptul că va creşte în mai şi iunie cu 0,1 – 0,3 puncte procentuale s-a amplificat la nivelul societăţii. Va creşte până prin iulie, probabil până la 11%, dar creşterile sunt mici, pentru că apoi, în iulie, august şi septembrie, vom avea deja o inflaţie de aproximativ 6%, iar spre sfârşitul anului, 5% şi ceva”, a declarat guvernatorul BNR.
Acesta a subliniat că evoluția inflației depinde în continuare de o serie de factori externi și interni, inclusiv de situația geopolitică și de stabilitatea politică din România.
„S-ar putea să nu mai fim în toamnă campioni la inflaţie. Ne dorim acest lucru, dar nu depinde numai de noi”, a transmis guvernatorul BNR.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.