Bulgaria a dat lovitura în turism. În ultimele două luni, în această țară au venit 50% dintre turiştii care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia. Infomația a fost furnizată de Travel Planner, agenţie specializată în vacanţe pe litoral în Bulgaria şi Grecia. Potrivit sursei citate, pe această destinaţie s-a coagulat un nucleu de turişti cu venituri medii şi peste medie care sunt dispuşi să cheltuiască mai mult pentru că sunt obişnuiţi cu calitatea din Grecia şi Turcia.

„Cei care merg în Turcia şi în Grecia de obicei caută acum hoteluri în Bulgaria, deoarece este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, nu solicită testele PCR, nu trebuie să stai în carantină la întoarcere pentru că nu s-a reportat niciun caz de covid-19 pe litoralul bulgăresc şi reprezintă una dintre cele mai sigure destinaţii europene. Piaţa s-a schimbat destul de mult, iar cele mai căutate sunt hotelurile de calitate. Turiştii care merg acum în Bulgaria sunt mai pretenţioşi, cu venituri de la medie în sus, şi caută hotelurile de 5 stele, de lanţ, cele de 4 stele sau hotelurile unde au fost mulţumiţi de calitatea serviciilor. Mare parte din clientela din Bulgaria – poate chiar 50% dintre turiştii actuali – nu a mai fost pe litoralul bulgăresc până acum. Pentru că Bulgaria este în general o destinaţie pentru familii, observăm o creştere a segmentului pentru cupluri. Ei constituiau clientela pentru Turcia şi Grecia”, a declarat Sebastian Constantinescu, CEO Travel Planner, într-un comunicat de presă.

Astfel, turistul care preferă Bulgaria are venituri de minimum 800-1.000 de euro pe lună, pe membru adult, face parte dintr-o familie cu cel puţin un copil şi provine din marile oraşe ale României. Pentru vacanţă, este interesat de hotelurile de 4 şi de 5 stele, de lanţ, având în vedere că este prima oară când vine pe litoralul bulgăresc. Turistul preferă să aleagă last minute pentru a reduce cât mai mult riscul de evenimente neprevăzute.

„Numai în ultimele două luni, am avut parte de peste 1.800 de clienţi care au renunţat la Grecia şi Turcia pentru a veni în Bulgaria în lunile august şi septembrie. În continuare, ne aşteptăm ca acest număr să crească, mai ales că nu sunt puţini hotelierii bulgari care au păstrat calitatea serviciilor, deşi în general există o scădere a calităţii serviciilor datorită acestor reduceri de până la 40%. Cu toate acestea, Bulgaria continuă să aibă un raport calitate-preţ foarte bun. Sunt multe hoteluri de calitate, în regim all inclusive, care aduc aminte de resorturile turceşti”, a mai spus Sebastian Constantinescu.

Reprezentanţii agenţiei susţin că în Bulgaria au început să apară resorturi în genul celor turceşti, cu camere mari, cu servicii all inclusive de calitate.