România poate deveni un partener pentru marile companii ale lumii. Cum putem beneficia de o decizie a CJUE
SURSA FOTO: Dreamstime
Marile companii din lume, mai ales cele din domeniul IT, sunt vizate de o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. România poate şi trebuie să profite de acest context, mai ales având în vedere avantajele pe care le putem aduce la masa negocierii, transmite organizaţia Romanian Business Leaders.
Potrivit unei decizii luate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), marile companii din afara UE trebuie să aibă servere de date pe teritoriul comunitar sau chiar să-şi administreze afacerile pe teritoriul UE, pentru a putea, în continuare, să prelucreze datele personale ale cetăţenilor europeni.
Romania, your Privacy Destination – un brand de ţară sectorial perfect pentru ţara noastră
Având în vedere această hotărâre, Romanian Business Leaders vine cu proiect de atragere a marilor companii în ţara noastră, cu dorinţa de a conduce la crearea unui brand de ţară sectorial – “Romania, your Privacy Destination”. Proiectul a fost iniţiat şi este coordonat în cadrul Fundaţiei de Andreea Vlănţoiu, avocat protecţia datelor şi fondator Vlănţoiu şi Asociaţii.
Andreea Vlănţoiu: “Cu alocarea expertizei necesare şi implicare politică, România ar putea fi pusă rapid pe harta mondială a tehnologiei.
Aşa cum Estonia este cunoscută ca exemplu de succes al inovării digitale, România ar putea deveni în scurt timp un paradis al confidenţialităţii datelor şi securităţii cibernetice, având de câştigat pe termen lung.”
Avantajele pe care România le poate oferi companiilor din Statele Unite şi din lume
România are o serie de avantaje competitive, când vine vorba despre găzduirea şi administrarea datelor marilor companii: viteza internetului, experienţa dovedită în crearea companiilor tehnologice de succes, poziţionarea bună în clasamentul competenţelor digitale şi al educaţiei sau costul mai mic al resurselor umane faţă de Uniunea Europeană.
În plus, noul Centru European de competenţe în materie de securitate cibernetică va avea sediul în Bucureşti, fiind prima agenţie a Uniunii Europene pe care o găzduieşte ţara noastră.
“Împuternicirea oficială a României în domeniul securităţii cibernetice de la nivelul UE este o ocazie excelentă pentru ca România să scoată în evidenţă capacităţile sale şi să se promoveze în jurisdicţiile non-UE ca un loc sigur din punct de vedere cibernetic şi legal pentru datele personale”, explică Andreea Vlănţoiu.
Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru 1.000+ antreprenori şi lideri de companii din mediul de business privat. RBL face România o ţară mai bună pentru business şi pentru români, prin proiecte care îmbunătăţesc antreprenoriatul, educaţia şi bună guvernare în România.
Sursa foto: Dreamstime
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





