România nu a respectat reglementările UE! Avertismentul transmis de Comisia Europeană
România a greșit din nou în fața UE. Comisia Europeană a constat că mai multe măsuri de sprijin public în favoarea Companiei Naţionale a Uraniului SA din România nu sunt în linie cu reglementările UE privind ajutorul de stat acordat firmelor aflate în dificultate.
Rezultatul acestor greșeli rezultă faptul că România nu poate implementa măsurile de sprijin prevăzute în planul de restructurare, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
De asemenea, România trebuie să recupereze de la companie ajutorul de stat incompatibil, în valoare de 13 milioane de euro, acordat în 2016, şi dobânzile aferente, mai precizează Comisia Europeană.
România a informat în 2017 Comisia Europeană în legătură cu planul de restructurare a CNU, care se confrunta cu dificultăţi financiare. Planul de restructurare a venit după un ajutor de urgenţă acordat pentru a ţine compania pe linia de plutire, în valoare de aproximativ 13 milioane de euro (62 milioane de lei), pe care Executivul comunitar l-a aprobat temporar în 30 septembrie 2016.
Reglementările UE privind ajutorul de stat permit doar în anumite condiţii intervenţia statului pentru o firmă aflată în dificultate financiare, informează agerpres.
Comisia Europeană a deschis o investigație
În 8 mai 2018, Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă planul iniţial de restructurare este în linie cu aceste condiţii şi, astfel, cu reglementările UE privind ajutorul de stat. Investigaţia Executivului comunitar a arătat că cel mai recent plan de restructurare, ca şi cel precedent, nu dispersează temerile pe care le-a avut Comisia Europeană când a demarat investigaţie aprofundată, în 2018.
Prin urmare, Executivul comunitar a ajuns la concluzia că planul de restructurare transmis de România nu este în linie cu reglementările UE privind ajutorul de stat. Ca rezultat, România nu poate implementa măsurile de ajutor prevăzute în plan, care includ subvenţii de stat şi nereturnarea împrumutului de salvare din 2016.
De asemenea, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de stat de 13 milioane de euro, acordat în 2016, şi dobânzile aferente, nu este compatibil cu reglementările UE privind ajutorul de stat şi trebuie recuperat de România.
„Un Guvern poate sprijini o companie aflată în dificultate financiară dacă aceasta are un plan solid de restructurare, care asigură revenirea la o viabilitate pe termen lung, contribuie la costul restructurării şi distorsiunile legate de concurenţă sunt limitate. În cazul CNU, aceste condiţii nu sunt îndeplinite. Ca rezultat, România nu mai poate sprijini compania. De asemenea trebuie să recupereze ajutorul acordat. Acest fapt va restabili situaţia concurenţială pe piaţă şi va asigura faptul că CNU nu concurează incorect cu alţi operatori mai eficienţi. De asemenea, previne situaţia în care CNU îşi păstrează operaţiunile ineficiente în pierdere, care în cele din urmă ar putea duce la un preţ mai ridicat al electricităţii şi la un cost mai ridicat pentru plătitorii de taxe din România”, a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





