România, lovită de furtună! S-a anunțat Cod portocaliu în acest zone. Prognoza ANM
România este sub Cod portocaliu în această zi de weekend, după cum transmite Administrația Națională de Meteorologie. Conform ANM duminică sunt în vigoare două astfel de avertizări de vreme rea pentru mai multe județe din țară.
Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată valabil până la ora 18:00 în nouă judeţe, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) duminică, conform Agerpres.
Potrivit ANM, în judeţele Covasna, Harghita, Braşov, precum şi în zona de munte a judeţelor Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40…50 l/mp.
În judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55…65 km/h.
În regiunile vestice, nordice şi centrale vremea se va răci semnificativ, dar în cele sud-estice disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Alt Cod portocaliu intră în vigoare după ora 18:00
Pe de altă parte, un alt Cod portocaliu de furtuni va intra în vigoare duminică seara la ora 18:00 şi va viza judeţele Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Covasna şi zona de munte a judeţelor Argeş şi Braşov până luni la ora 2:00.
În aceste zone, vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40…50 l/mp.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





