România, locul patru în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă, în trimestrul trei din 2013

România, locul patru în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă, în trimestrul trei din 2013
Publicat de Dragos la 17 decembrie 2013, 13:50

Costul total al forţei de muncă în România a înregistrat a patra mare creştere în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), în trimestrul trei din 2013, comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În România, costul orar al forţei de muncă a înregistrat în perioada iulie – septembrie 2013 o creştere de 4,2%, mult peste creşterea de 1% înregistrată în Uniunea Europeană şi în zona euro. Creşteri mai mari decât România au înregistrat doar Estonia (8,1%), Lituania (6,2%) şi Letonia (5,9%).

Singurele state UE în care costul orar al forţei de muncă a scăzut în trimestrul trei au fost Cipru (7,6%), Cehia (2,9%), Irlanda (1,6%), Slovenia (0,6%) şi Portugalia (0,1%).

Avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează în principal creşterii cu 8,5% a costului orar al forţei de muncă în sectorul non-business, România fiind, de altfel, lider în UE la acest capitol.

Sectorul non-business este responsabil pentru aproximativ 30% din costurile cu mâna de lucru pentru întreaga economie Acest sector cuprinde domeniile: administraţie publică, securitate socială, educaţie şi sănătate. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.