Aceasta este cea mare creştere în ritm anual înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene. În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,4% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 3%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 2,8%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 3,2%, în timp ce vânzările de combustibili s-au menţinut stabile.

În februarie, comparativ cu luna precedentă, România a înregistrat a treia creştere a volumului comerţului cu amănuntul, cu un avans de 1,8%, expansiuni mai mari fiind înregistrate doar de Luxemburg (4,9%) şi Portugalia (2,7%).

Comerţul cu amănuntul a crescut cu 0,2% în zona euro şi a scăzut cu 0,1% în UE 28. Vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 0,5% în UE, în timp ce vânzările de produse non-alimentare şi cele de combustibili au scăzut cu 0,2%.