Firma americană de consultanță Global Security and Innovative Strategies LLC (GSIS) a oferit în trecut asistență Qatarului, care a reușit să fie inclus în acest program în septembrie 2024, și va furniza servicii României în domeniul cooperării și colaborării internaționale cu Statele Unite, cu accent pe cerințele de siguranță publică, securitate și aspecte legate de comerț și călătorii.

Miza este îndeplinirea criteriilor Visa Waiver

Contractul prevede un onorariu lunar de 25.000 de dolari și este valabil până la 31 octombrie 2025. Documentul poartă semnăturile ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, și ale lui Noah Kroloff, cofondator GSIS și fost Chief of Staff la Departamentul de Securitate Internă al SUA (DHS) între 2009 și 2013, instituția responsabilă de inițierea deciziilor privind admiterea țărilor în programul Visa Waiver.

„În această poziție, a coordonat 240.000 de angajați, 22 de agenții federale și un buget de 60 miliarde dolari. A fost principalul consilier al secretarului pentru Securitate Internă în toate funcțiile operaționale și de reglementare ale Departamentului, a supervizat relațiile externe, a administrat activitatea globală a DHS și a fost responsabil de coordonarea agenției cu Casa Albă și cu Consiliul de Securitate Națională. De asemenea, a consiliat persoana nominalizată la conducerea Homeland Security în cadrul echipei de tranziție Obama-Biden”,  arată prezentarea oficială a lui Noah Kroloff.

Visa Waiver
SURSA FOTO: Dreamstime

GSIS va furniza servicii de consultanţă României

Acordul vine în contextul în care, la 25 martie 2025, DHS a anunțat suspendarea pe termen nelimitat a includerii României în Visa Waiver, invocând necesitatea respectării stricte a cerințelor de securitate ale programului.

„GSIS va furniza servicii de consultanţă României în privinţa cooperării şi colaborării internaţionale dintre România şi Statele Unite în chestiuni de interes bilateral pentru cele două ţări. Un accent aparte va fi pus pe cerinţele reciproce de siguranţă publică, securitate şi cooperare în chestiuni legate de comerţ şi călătorii”, arată înțelegerea, conform Profit.

Conform planificării inițiale, până la 31 martie 2025, autoritățile americane ar fi trebuit să implementeze Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA), prin care cetățenii români ar fi putut călători fără viză în Statele Unite.

România încearcă să reintre în program

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a spus că ieșirea din program a reprezentat o problemă mare. Potrivit ministrului, problema a fost cauzată atât de situația din România, cât și de schimbarea de politică a Statelor Unite ale Americii când a venit președintele Trump după Biden.

„A fost un recul foarte mare şi aici sigur că a fost şi şocul iniţial faţă de situaţia din România, a fost şi o schimbare de agendă a Statelor Unite ale Americii în tranziţia de la mandatul preşedintelui Joe Biden către mandatul preşedintelui Donald Trump, însă poate că şi noi, ca ţară, am fi putut face o treabă mai bună în felul în care am clarificat către partenerii internaţionali momentul, riscurile, decizia, paşii, datele la care avea acces România pe care le putea, practic, împărtăşi cu partenerii internaţionali”, a spus ministrul.