Elena Udrea a dezvăluit totul: A fost un plan al statului paralel, condus de Florian Coldea
SURSA FOTO: Captură Youtube
Elena Udrea a reacționat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat marţi seară faptul că judecătoarea Camelia Bogdan a comis abuzuri în dosarul „Telepatia”, însă nu va fi judecată pentru abuz în serviciu deoarece fapta s-a prescris.
Magistraţii au stabilit, totodată, că aceasta se afla în stare de incompatibilitate, apreciind în mod expres că soluţionarea de natură civilă în legătură cu Dan Voiculescu a fost nelegală.
Elena Udrea spune că dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat face parte dintr-o strategie orchestratã
În motivarea deciziei, instanţa reţine că judecătoarea avea un contract remunerat cu Ministerul Agriculturii, instituţie care figura ca parte în dosar, iar ulterior a formulat o cerere de intervenţie într-un proces civil în care apăreau aceleaşi părţi. Aceste împrejurări au fost considerate de magistraţi ca relevând o conduită abuzivă, contrară legii, imparţialităţii şi regulilor statului de drept, conduită care a compromis grav dreptul la un proces echitabil.
Elena Udrea a comentat decizia ÎCCJ şi a susţinut că dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat face parte dintr-o strategie orchestratã de ceea ce ea numeşte statul paralel, aflat la conducere de Florian Coldea, care ar fi controlat Justiţia. Conform Elenei Udrea, scopul urmărit prin această strategie a fost lovirea postului Antena 3.
„(n.red. A fost o) strategie a statului paralel, condus de Florian Coldea”, a spus Udrea la Antena 3.

Fostul ministru a vorbit și despre posibilitatea ca judecătoarea să fi acţionat de una singură
Fostul ministru a vorbit și despre posibilitatea ca judecătoarea să fi acţionat de una singură. Astfel, Udrea a susținut că decizia instanţei demonstrează că aceasta nu a acţionat independent. Ea a afirmat că judecătoarea a fost adusă în dosar şi nu a venit singură, susţinând că a existat un plan al statului paralel.
În opinia sa, pe lângă ceea ce a numit decimarea clasei politice, a fost declanşată o luptă împotriva unor televiziuni: Realitatea TV a fost, potrivit ei, scoasă din joc şi divizată între Realitatea de azi şi RTV, iar pentru Antena 3 s-a folosit dosarul Telepatia în vederea lovirii postului. Udrea a calificat această strategie drept un plan aparţinând statului paralel şi a susţinut că cei care controlau Justiţia făceau parte din acel grup condus de Florian Coldea.
„Rezultă şi din această decizie că dânsa n-a făcut de capul ei. E clar că n-a făcut-o singură, pentru că a fost adusă în dosar, n-a venit singură. Dar aceasta a fost o strategie pe care statul paralel a avut-o de atunci. Pe lângă decimarea clasei politice, a început o luptă cu televiziunile. Realitatea TV a fost scoasă din joc, împărţită între Realitatea de azi şi RTV, iar la Antena 3 soluţia care s-a găsit a fost să se meargă pe acest dosar, pentru a se lovi în Antena 3. A fost un plan. (…) Strategia a aparținut statului paralel. Cei care controlau Justiţia au fost cei din statul paralel condus de Florian Coldea”, a mai spus Udrea.
„Hotărârea nu s-a bazat pe legea în vigoare la data faptelor, aşa cum s-a arătat. Mai mult, judecătoarea Camelia Bogdan era incompatibilă: avea un contract remunerat cu Ministerul Agriculturii – parte în dosar – şi, ulterior, a formulat cerere de intervenție într-un proces civil unde figurau aceleaşi părți. Aceste împrejurări devoalează o atitudine abuzivă, contrară legii, imparţialității și regulilor statului de drept, prin care dreptul la un proces echitabil a fost grav compromis”, arată decizia ÎCCJ.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





