România intră în regim de vigilenţă energetică. AEI avertizează: De multe ori nu există surplus de gaze, iar preţul explodează

România a evitat o criză de gaze în timpul gerului din această iarnă datorită funcționării pieței libere și aplicării Codului Rețelei de Transport Gaze Naturale, arată o analiză publicată de Asociația Energia Inteligentă, care susține că disciplina impusă furnizorilor și mecanismele de piață au asigurat aprovizionarea în perioadele critice, nu intervenția statului sau plafonarea prețurilor.

Piața liberă a ținut România la cald în plină iarnă

Episoadele recente de ger sever au readus în prim-plan o temă veche, dar mereu controversată: securitatea aprovizionării cu gaze naturale. De fiecare dată când temperaturile scad drastic, apar voci care cer gaze ieftine, abundente și garantate administrativ, ca și cum realitatea fizică a sistemului ar putea fi schimbată prin decizie politică. Analiza realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI) arată însă că, în această iarnă, România a evitat o criză majoră nu datorită intervenției statului, ci datorită funcționării mecanismelor pieței libere.

Sistemul de gaze nu funcționează pe bază de lozinci sau intenții bune, ci pe legi clare: presiune, volum, echilibru între intrări și ieșiri. În nopțile critice de iarnă, când consumul explodează simultan în gospodării, în sistemele de termoficare și în industrie, doar disciplina poate preveni colapsul. Adevărata probă de rezistență a pieței nu este o zi liniștită de vară, ci un vârf de consum în ianuarie.

Potrivit AEI, elementul-cheie care a făcut diferența este Codul Rețelei de Transport Gaze Naturale. Acest set de reguli transferă responsabilitatea exact acolo unde trebuie: la furnizor. Dacă acesta nu se aprovizionează corect pentru a-și acoperi consumatorii, nu mai beneficiază de toleranță sau soluții administrative, ci suportă costuri financiare directe, calculate la prețurile reale din piață. Cu alte cuvinte, greșeala se plătește imediat.

„În fiecare iarnă, când temperaturile scad mult sub zero grade, România intră în regim de vigilenţă energetică, se întâmplă acelaşi lucru: apar „specialişti de sezon” care descoperă din nou că gazul ar trebui să fie ieftin, mult şi garantat . Odată cu ei apar şi politicienii care, dacă ar putea, ar pune un afiş pe ţeava de gaze: „Preţ reglementat – intrarea liberă”. Doar că sistemul de gaze nu funcţionează după slogan. Funcţionează după fizică, după presiune, după volum, după echilibrul între ieşirile de gaze din sistem – consumul de gaz şi intrările de gaz în sistem – sursele de gaz. Iar fizica nu ţine cont de campanii electorale. Adevărul simplu, crud şi verificabil este cî ăn această perioadă, principiile pieţei libere au salvat România de la a rămâne fără gaze în timpul gerului. Nu „bunăvoinţa statului”. Nu „înţelepciunea autorităţilor”. Nu „norocul”. Nu „intervenţia”. Ci faptul că România are un mecanism care pedepseşte instantaneu iresponsabilitatea şi răsplăteşte aprovizionarea corectă – Codul Reţelei de Transport Gaze Naturale”, subliniază analiza AEI.

Furnizorii sunt stimulați să aducă gaze la timp

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, subliniază că adevărata problemă nu este sursa gazelor, ci răspunderea în momentele de criză. România a cunoscut două modele: cel vechi, reglementat, în care riscurile erau difuze și nimeni nu răspundea concret, și cel actual, bazat pe reguli clare și responsabilitate individuală. În vechiul sistem, prețurile erau aparent stabile, dar dezechilibrele se acumulau până când sistemul ceda, iar costurile erau suportate de întreaga societate prin restricții și întreruperi.

„acum 20 de ani, când piaţa era reglementată, se trăia într-o ficţiune: preţuri „stabile”, volumul „alocat”, vina „împărţită”, iar riscul aruncat în cârca sistemului. În sistemul vechi nimeni nu era cu adevărat responsabil. Şi când nimeni nu e responsabil, inevitabil se ajunge la situaţia în care sistemul plăteşte – adică noi toţi. Asta însemna: consum peste ce există disponibil, retrageri mai mari decât ce poate duce sistemul într-o oră sau zi, presiune în scădere şi la final restricţii, întreruperi, improvizaţii. (…) Şi să nu ne păcălim: dacă te întorci la reglementare, te întorci la aceeaşi logică. E doar o treabă de timp până repetăm filmul”, subliniază Chisăliţă.

Introducerea disciplinei prin Codul Rețelei a schimbat fundamental jocul. Furnizorii sunt stimulați să aducă gaze la timp, pentru că este mai avantajos să se aprovizioneze corect decât să plătească penalități usturătoare. În momentele de vârf, când gazul este rar și scump, prețul ridicat nu este o nedreptate, ci un semnal vital. El atrage volume suplimentare, limitează consumul inutil și menține presiunea în conducte la niveluri sigure.

„Iar momentul în care gazul lipseşte este exact momentul în care: toată lumea cumpără, toată lumea vrea gaze, de multe ori nu există surplus de gaze, iar preţul explodează. Deci da: furnizorul neatent sau iresponsabil este lovit financiar exact când doare mai tare. Şi brusc, ca prin minune, apar gazele. Nu pentru că „sistemul le găseşte”, ci pentru că furnizorii sunt obligaţi să le procure pentru că este mai ieftin să ai gazele achiziţionate de tine decât să plăteşti dezechilibre la Transgaz. Asta este piaţa liberă în stare pură, nu te roagă, nu te convinge, nu te educă, nu te mângâie. Te disciplinează”, mai arată analiza.

România nu concurează singură pentru resurse

Trebuie înțeles că România nu concurează singură pentru resurse. În perioadele de ger, întreaga regiune — de la Bulgaria și Ungaria până la Ucraina și Republica Moldova — caută aceleași volume. În acest context, prețul devine limbajul comun al pieței. Un preț corect, chiar dacă mare, mobilizează rapid resursele și previne prăbușirea sistemului.

„Nu suntem singuri pe o insulă cu temperaturi negative. România concurează pentru gaz cu: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Moldova, Ucraina şi, indirect, cu toată piaţa europeană conectată.

Dacă nu te-ai pregătit vara şi vrei gaz în ger, în actuala conjunctură trebuie să faci două lucruri: să ai infrastructură şi contract, să ai un mecanism care îl aduce acolo unde este nevoie. Preţul este acel mecanism. Preţul este limba pe care o înţelege toată lumea. Un preţ corect, chiar dacă mai mare: atrage volume, creează mobilizare, elimină consumul inutil, stimulează echilibrul şi împiedică prăbuşirea presiunii din conducte. În piaţa de gaze, preţul nu este doar „o cifră”. Preţul este un instrument de stabilitate”, explică Chisăliţă.

Analiza AEI avertizează că o revenire la prețuri reglementate ar fi avut consecințe grave. Orașe mari, aflate la capăt de rețea sau expuse în orele de vârf — precum Iași, Timișoara, Satu Mare, Baia Mare sau chiar București — ar fi putut rămâne fără gaze exact în momentele critice.

„Gerul din zilele trecute a arătat ceva ce multă lume nu vrea să accepte, România nu a fost salvată de promisiuni, ci de reguli de piaţă. Iar aceste reguli nu au apărut singure. Au fost muncite, explicate, impuse, apărate în timp, cu opoziţie din toate direcţiile. Pentru că fiecare schimbare care pune responsabilitatea pe masă deranjează. Piaţa liberă în gaze nu este o modă. Este singura formă reală de securitate a livrărilor în condiţii critice. Poţi să reglementezi preţul pe hârtie cât vrei. Dar dacă reglementezi preţul şi omori disciplina, vei reglementa şi frigul din case.
Şi încă ceva, pentru cei care se joacă cu ideea întoarcerii în trecut: România nu şi permite să înveţe aceeaşi lecţie de două ori.

Lecţia pe care trebuie să o învăţăm în aceste zile, în care România nu a stat în frig, este că principiile pieţei libere nu sunt o teorie economică pentru conferinţe, ci un mecanism de siguranţă în viaţa reală. Ele sunt singurele motive pentru care, în Românoia, în orele critice, cineva a avut interesul (importul de gaze pentru că preţurile erau mari) şi obligaţia (penalităţile din Codul Reţelei dacă nu ai gaze suficiente pentru clienţii tăi) să importe gaz, la timp, pentru a nu rămâne românii în frig.

În schimb, reglementarea/plafonarea făcută „din reflex”, în afara crizelor reale, nu produce securitate energetică – produce linişte artificială şi comportament iresponsabil. Iar când liniştea artificială se termina, realitatea loveşte direct: lipsă de investiţii, lipsă de flexibilitate, lipsă de gaze exact când e frigul mai mare. Statul poate seta reguli şi poate arbitra corect piaţa, dar statul nu poate înlocui piaţa şi nici nu poate comanda moleculele de gaz printr-o ordonanţă. Adevărul e simplu şi incomod: nu plafonarea ne-a ţinut cald, ci disciplina pieţei. Iar dacă uităm asta şi ne întoarcem la ideea că statul „rezolvă” prin preţuri impuse şi protecţie generalizată, ne vom întoarce, inevitabil, şi la iernile în care „gazul era ieftin” doar pe hârtie, dar insuficient în casele oamenilor”, concluzionează analiza.