România este vizată în mod direct: „Acesta este planul lui!” Ce vrea să facă Vladimir Putin
Sursă: Dreamstime
Avertismentul a fost lansat de Bill Browder, fondator și director executiv al fondului Hermitage Capital Management. Amintim că acesta a fost considerat de mult timp un mare inamic al conducerii de la Kremlin.
Putin a pus ochii pe România? Avertismentul lansat de un mare inamic al Kremlinului
Așadar, Bill Browder a spus într-un interviu acordat spotmedia.ro că NATO trebuie să ofere Ucrainei exact ceea ce cere președintele Zelenski, deoarece scopul lui Vladimir Putin „este să termine cu Ucraina și apoi va trece mai departe, la România”.
„Scopul lui este să termine cu Ucraina și apoi va trece mai departe, la România, de pildă, și să vadă dacă America va fi dispusă să se bată cu Rusia pentru România. Acesta este planul lui. Așa că România ar trebui să susțină chiar acum o zonă de excludere aeriană, pentru ca Putin să nu apuce să ajungă la voi”, a declarat directorul fondului Hermitage Capital Management în interviul respectiv.
Bill Browder îl critică grav pe liderul de la Kremlin
De asemenea, acesta susține și că Vladimir Putin este supraestimat, acesta fiind de fapt „gol pe dinăuntru” în momentul în care „se bate cu pumnii în piept”.
„El nu este chiar așa de bun, de fapt, și nici cei care lucrează pentru el nu sunt. Tot timpul greșim aici, îi supraestimăm puterile, atunci când el, de fapt, nu prea le are. Se bate cu pumnii în piept și face mult zgomot, dar realitatea este că el e gol pe dinăuntru. Nu poate câștiga împotriva Ucrainei, o țară mult mai mică, mai săracă și mai prost echipată. Cu siguranță, nu poate câștiga împotriva Vestului. El blufează, iar noi trebuie să dăm asta în vileag”, explică Bill Browder.
Totodată, criticul lui Putin a vorbit și despre posibilitatea utilizării armelor nucleare, în contextul tensiunilor militare din Ucraina.
„El va folosi armele nucleare indiferent dacă există sau nu amenințări. Nu vă mai legați de cuvintele omului acestuia. El va face tot ce are de făcut, iar noi va trebui să facem tot ce putem să-l oprim”, a mai spus Bill Browder.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





