Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a lansat spre dezbatere un set de norme care reglementează condiţiile în care companiile din România vor putea emite poliţe de asigurare pentru catastrofe.
Practic, noul set de norme corelează legislaţia locală cu cerinţele la nivel european. În mare, asigurătorii vor fi obligaţi să constituie rezerve mai mari aferente poliţelor pe care le vând. De asemenea, companiile de asigurări vor apela într-o proporţie mai mare decât în prezent şi la formele de reasigurare. Toate aceste măsuri vor determina o creştere a nivelului de siguranţă pentru client dar vor avea şi efecte asupra preţului poliţelor.
“ În fapt ne dorim ca omul care cumpără o asigurare să aibă certitudinea că va fi şi despăgubit în cazul în care se produce dauna. Până acum fiecare companie de asigurare îşi calcula rezervele cum dorea. După aplicarea noilor norme vor exista reguli clare pentru întreaga piaţă. Până la urmă, dacă până acum companiile nu îşi reasigurau portofoliile trebuie să ne punem serios întrebarea de ce nu o făceau”, explică pentru Capital, Nicolae Crişan, directorul Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi omul care a conceput noile reglementări.

Total expuşi la catastrofe. Primii din Europa la inundaţii, locul trei la cutremure

Unul dintre indicatorii cei mai importanţi care vor fi luaţi în calcul la evaluarea daunei maxime probabile este factorul de ţară privind riscurile de inundaţii şi cutremure.
Mai simplu, cu cât acest factor este mai mare cu atât dauna posibilă este mai mare iar companiile vor trebui să constituie rezerve mai mari sau să îşi reasigure portofoliile. Din acest punct de vedere România nu stă deloc bine. Potrivit datelor CSA factorul de ţară pentru riscul de inundaţii este , în România, de 0,40% adică cel mai mare din Europa şi de patru ori mai mare decât în Italia, Belgia sau Marea Britanie.
Acest lucru va afecta direct nu doar nivelul daunei maxime ci şi costurile la care companiile locale se vor reasigura. În ceea ce priveşte cutremurele, România se situează(exceptând câteva ţări dimensiuni foarte mici) pe locul trei în Europa după Cipru şi Grecia. Cumulate, valorile celor doi indici plasează România pe primul loc pe continent în ceea ce priveşte riscurile catastrofale în ansamblu.  

Poliţele obligatorii emise de PAID, mai puţin riscante

CSA consideră poliţele emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor mai puţin riscante decât cele vândute de companii.
În fapt, cerinţele de capital pentru poliţele obligatorii sunt de cinci ori mai mici decât pentru cele facultative. “ Am considerat că, având în vedere că PAID emite exclusiv poliţe de catstrofă are riscuri mai mici. Companiile au în portofoliu şi alte poliţe şi de aceea riscul ca ele să nu  mai opoată plăti daunele la un moment dat este semnificativ mai mare”, explică Nicolae Crişan.