România nu poate urma modelul Greciei

Adrian Negrescu a susținut că a sugera ca România să urmeze modelul Greciei în materie de reforme ar demonstra un cinism economic îngrijorător, pe care îl compară cu celebra expresie: „dacă n-au pâine, de ce nu mănâncă cozonac?”.

El a explicat că reformele aplicate în Grecia au constat în vânzarea tuturor bunurilor posibile, reducerea salariilor și pensiilor și restricționarea accesului la conturile bancare, astfel încât cetățenii puteau retrage maxim 60 de euro pe zi.

Negrescu a avertizat că o astfel de austeritate, rigidă și insensibilă la specificul economiei românești – dependentă de consum, vulnerabilă în mediul de afaceri și cu finanțare foarte scumpă – nu ar fi potrivită pentru România.

El a subliniat că Grecia a putut aplica astfel de măsuri pentru că făcea parte din zona euro și avea o structură economică diferită de cea a României, țară cu rating fragil.

”Sa spui ca ar trebui sa urmam exemplul Greciei in materie de reforme denota un cinism economic tulburator pe care il pot asocia, poate cel mai bine, cu un citat clasic: ,,daca n-au paine, de ce nu mananca cozonac?”

Ce au facut grecii in materie de reforme? Au vandut tot ce se putea, au taiat salarii, pensii, au limitat pana si accesul la conturile bancare – grecii nu au putut sa scoata de pe card decat maxim 60 de euro/zi.

Oare asta ne dorim, o austeritate oarba, dura, care sa nu tina cont de specificul economiei romanesti – dependenda de consum, vulnerabilitatea mediului de afaceri, finantarea extrem de scumpa etc.

Grecia si-a permis sa taie in carne vie pentru ca se afla in zona euro, avea un alt statut, o alta structura economica fata de Romania – o tara aflata cu un picior in groapa din perspectiva ratingului”, spune acesta.

Adrian Negrescu
SURSA FOTO: captură de ecran Digi24

România are nevoie de un tip de austeritate adaptat realităților sale

În opinia sa, România are nevoie de un tip de austeritate adaptat realităților sale: să țină cont de sărăcia extremă și dezechilibrele structurale profunde, care nu se regăsesc în Grecia. Negrescu a avertizat că reforme similare cu cele grecești sau argentiniene ar conduce rapid la falimentul statului român și la grave probleme economice.

În plus, el a criticat ideea de a desființa ANAF și a o reinființa sub o structură complet nouă, considerând-o o abordare „din cărți”, nerealistă în contextul românesc. Potrivit lui, aplicarea unor soluții empirice de acest fel ar provoca prăbușirea imediată a statului, având în vedere birocratia severă și rezistența la reforme din România.

”Romania are nevoie, cred eu, de un alt tip de austeritate care sa tina cont de saracia crunta din aceasta tara, de dezechilibrele structurale majore, diferite fata de cele din Grecia.

In Romania, reforme de tipul celor din Grecia sau Argentina ar duce instant la falimentul statului roman, la grave probleme economice.
Sa spui, pe de alta parte, ca ANAF trebuie desfiintat si reinfiintat sub o noua structura reprezinta o alta perceptie ,,din carti” care, de asemenea, nu tine cont de realitatea din Romania.

Daca am veni cu astfel de solutii empirice, statul s-ar prabusi instantaneu, avand in vedere birocratia crunta din Romania si rezistenta la reforme”, a adăugat acesta.