Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu care a ales sacrificiul pentru România
Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, județul Gorj (astăzi parte a municipiului Târgu Jiu), într-o familie numeroasă de agricultori. A urmat școala primară în satul natal, iar în 1909 a absolvit Școala româno-germană din Târgu Jiu. Pasionată de domeniul medical, și-a continuat studiile la Școala de moașe din București.
Viața i s-a frânt prematur acum fix 108 ani, pe 22 august 1917, pe câmpul de luptă, scrie mausoleedinromania.ro.
În paralel, în 1913 s-a înscris în Asociația Cercetașilor din România, un pas care i-a deschis drumul către activitatea de voluntariat și, mai târziu, către front.
De la Crucea Roșie la linia întâi
Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, Ecaterina s-a implicat în activitățile Crucii Roșii, îngrijind răniți în spitalul din Târgu Jiu. Destinul a lovit însă brutal pe 30 octombrie/12 noiembrie 1916, când fratele său, Nicolae, a murit pe Dealul Sâmbotin. Hotărâtă să-l răzbune, tânăra a cerut să fie primită ca voluntar pe front.
Insistențele sale au fost răsplătite: a fost repartizată la Regimentul 18 Infanterie, alături de soldații trimiși în prima linie.
Ecaterina a fost capturată de trupele germane
În luptele din noiembrie 1916, Ecaterina a fost capturată de trupele germane. A reușit să evadeze într-un gest de maxim curaj: a scos revolverul ascuns în sân și a împușcat santinela care o păzea. A fugit împreună cu alți prizonieri, însă a fost rănită la picior de un glonț tras de inamic.
Câteva zile mai târziu, a fost din nou grav rănită de un obuz la ambele picioare, în apropiere de Filiași. Internată la București și apoi la Iași, și-a revenit suficient pentru a se întoarce pe front.
Decorată de Rege și numită „Jeanne d’Arc a României”
În ianuarie 1917, s-a reîntors la Regimentul 43/59 Infanterie, unde a îngrijit răniții și a participat la lecțiile ofițerilor. Generalul Ernest Broșteanu a ordonat ca voluntara să fie tratată cu respectul și considerația cuvenite unui ofițer.
La 10 martie 1917, Regele Ferdinand i-a conferit „Virtutea Militară de Război, clasa a II-a”, pentru vitejie. Presa și ofițerii români o numeau deja „Jeanne d’Arc a noastră”, un simbol al patriotismului feminin.
Refuzul de a fi retrasă la spital
Comandanții au încercat să o protejeze, propunându-i să rămână într-un spital militar, dar Ecaterina a refuzat categoric: „Țin cu orice preț să iau parte la lupte!” A marșat alături de soldați, încărcată cu armă, cartușe și grenade, executând toate drumurile dificile la pas, ca un soldat de rând.
Regimentul său a intrat în dispozitivul de luptă la 20 august/2 septembrie 1917, pe Dealul Secului. Două zile mai târziu, în timpul unui atac german, Ecaterina și-a condus plutonul în luptă.
În acel moment, două gloanțe de mitralieră i-au străpuns pieptul. A căzut pe loc, la doar 23 de ani, sacrificându-se în fruntea soldaților săi.
Cinstirea memoriei
Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată cu onoruri militare pe câmpul de luptă, iar în 1921 osemintele sale au fost mutate la Târgu Jiu, în fața Primăriei. Sarcofagul sculptat de Milița Pătrașcu, inaugurat în 1935, veghează și astăzi memoria „Eroinei de la Jiu”.
Moartea Ecaterinei Teodoroiu nu a fost un simplu accident al sorții, ci rezultatul unei decizii asumate: aceea de a lupta pentru patrie, chiar și atunci când i se oferea alternativa supraviețuirii. Prin sacrificiul său, a demonstrat că eroismul nu ține de gen, ci de credință, ideal și iubire de țară.
