În urmă cu exact 37 de ani, România pierdea una dintre cele mai influente figuri ale medicinei moderne. O cercetătoare vizionară, ale cărei descoperiri au atras atenția lumii întregi, se stingea în discreție. Moștenirea ei științifică rămâne și astăzi un reper în lupta împotriva îmbătrânirii.
Ana Aslan: 37 de ani de la dispariția uneia dintre cele mai respectate femei din medicina mondială
Pe 20 mai 2025 se împlinesc 37 de ani de la moartea Anei Aslan, medicul care a dedicat întreaga sa viață înțelegerii procesului de îmbătrânire și combaterii efectelor acestuia. Cunoscută la nivel internațional pentru descoperirea vitaminei H3, Aslan a devenit un simbol al cercetării medicale românești.
Ana Aslan s-a născut în ianuarie 1897 la Brăila, fiind mezina unei familii de origine armeană, cu un profil intelectual pronunțat. Tatăl ei, Mărgărit Aslan, avea legături de rudenie cu figuri marcante precum filosoful Garabet Aslan și dramaturgul I.C. Aslan, în timp ce mama sa, Sofia, provenea dintr-o veche familie bucovineană și era pasionată de literatură și muzică clasică.
O familie cultivată, dar lovită de greutăți financiare
Deși provenea dintr-un mediu favorabil educației, familia Anei Aslan a trecut prin momente dificile. Averea lor s-a diminuat semnificativ din cauza unor investiții eșuate și a pasiunii tatălui pentru jocurile de noroc.
Cu toate acestea, cei patru copii ai familiei au primit o educație aleasă. Cei doi frați mai mari au devenit ingineri chimiști, iar sora Angela s-a remarcat în arte.
Moartea tatălui său, survenită când Ana avea doar 13 ani, a lăsat o amprentă profundă asupra sa. A fost momentul în care a început să se intereseze de suferințele bătrâneții și de modul în care viața umană poate fi prelungită prin știință.
De la visul de a deveni pilot, la medicina de elită
Adolescenta Ana își dorea inițial să devină aviator, însă a fost atrasă tot mai mult de medicină. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată la Iași, unde a lucrat ca studentă în spitale militare. A activat mai întâi la secția de boli contagioase, apoi în chirurgie, colaborând cu reputatul Toma Ionescu.
După război, revine în București și lucrează cu neurologul Gheorghe Marinescu. În 1922, își susține doctoratul sub îndrumarea lui Daniel Danielopolu, cu o lucrare privind inervația vasomotorie la om. Cariera sa academică se dezvoltă rapid, însă adevărata ei vocație se contura în altă direcție.
Descoperirea care a dus la nașterea Gerovitalului
Momentul decisiv vine în 1949, la Timișoara. În calitate de profesor, tratează un student care suferea de artroză acută cu procaină, obținând rezultate spectaculoase. Ana Aslan povestea mai târziu:
„Foloseam deja procaină, a cărei acţiune vasodilatatoare şi de reglare a sistemului nervos vegetativ fusese descrisă de Claude Leriche, în afecţiunile circulaţiei periferice şi în arterite. […] I-am cerut permisiunea tânărului de a-i administra 10 cc soluţie procaină 1% în artera femurală. După câteva minute, bolnavul a putut îndoi piciorul. […] După câteva zile a putut părăsi spitalul”, spunea Ana Aslan.
Această experiență a reprezentat începutul cercetărilor ce aveau să ducă la formularea vitaminei H3 – cunoscută astăzi ca Gerovital.
Faimă internațională și pacienți celebri
În 1952, Gerovitalul a fost creat și testat pe 7.600 de pacienți. Cinci ani mai târziu, tratamentul era aprobat de Ministerul Sănătății pentru producție în masă. A fost brevetat în peste 30 de țări.
Tratamentul a atras rapid atenția unor personalități internaționale. Charlie Chaplin, Pablo Neruda, Salvador Dali, Jacqueline Kennedy, Marlene Dietrich sau Charles de Gaulle sunt doar câțiva dintre cei care au urmat terapia cu Gerovital.
Un institut unic în lume
Tot în 1952, la inițiativa Anei Aslan și a mentorului său, C.I. Parhon, s-a înființat la București primul institut de geriatrie din lume.
Din 1958, Ana Aslan a condus acest institut până la sfârșitul vieții. Clădirea, aflată sub patronajul reginei Elisabeta la sfârșitul secolului XIX, fusese inițial un azil de bătrâni.
Moștenire de stat și recunoaștere internațională
Ana Aslan a murit pe 20 mai 1988, la vârsta de 91 de ani. Nu a avut moștenitori, iar bunurile sale au intrat în patrimoniul statului.
Potrivit BNR, „din 5 august 1988, 145 de piese din metale preţioase (distincţii, bijuterii şi alte piese de artă decorativă) au fost păstrate la Banca Naţională a României. Ulterior, în vara anului 1991, bunurile care au aparţinut Anei Aslan au fost achiziţionate de BNR, contravaloarea fiind virată la bugetul de stat.”
De-a lungul carierei, Ana Aslan a fost distinsă cu numeroase premii internaționale, printre care „Merito della Repubblica” în Italia (1969), „Crucea de Merit” în Germania (1971) și „Ordinul De Orange Nassau” în Olanda.
