În cadrul acestui exercițiu, rezerviștii cu domiciliul în cele două zone vor fi convocați la unitățile militare unde sunt arondați, pentru a participa la activități specifice de pregătire.

MApN cheamă rezerviștii la instruire în Capitală

Scopul exercițiului este verificarea modului în care unitățile militare pot fi completate cu personal și tehnică, dar și consolidarea coeziunii între militarii activi și cei aflați în rezervă.

MOBEX face parte dintr-o serie de exerciții periodice prin care MApN testează nivelul de pregătire al populației, economiei și teritoriului pentru apărare, precum și capacitatea de reacție a structurilor implicate.

Rezerviștii convocați vor participa timp de o zi la activități practice de instruire

Exercițiul MOBEX B-IF-25 este organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Rezerviștii convocați vor participa timp de o zi la activități practice de instruire, ce includ verificări administrative, exerciții de mobilizare și activități menite să actualizeze cunoștințele și procedurile militare.

„În perioada 12-20 octombrie, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov se va desfăşura exerciţiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare MOBEX B-IF-25, organizat şi condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

MApN
SURSĂ FOTO: Facebook/MApN

Ultimele mobilizări similare au avut loc în 2013 și 202

Astfel de exerciții nu sunt o premieră pentru zona București-Ilfov. Ultimele mobilizări similare au avut loc în 2013 și 2021, urmând ca actuala ediție să continue seria acestor antrenamente periodice.

„Pentru a evita dezinformarea şi ştirile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activităţi care, reiterăm, au caracter de rutină şi nu au legătură cu situaţia de securitate din regiune, recomandăm cetăţenilor interesaţi să se informeze din surse oficiale. Pe platforma InfoRadar a MApN pot fi consultate informaţii referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare”, a transmis Ministerul Apărării.

În anul 2025, Ministerul Apărării a mai organizat două exerciții MOBEX: unul în luna mai, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt, și un altul în luna septembrie, desfășurat în Sibiu și Mureș. Aceste activități fac parte dintr-un program amplu de pregătire și coordonare națională pentru verificarea stadiului general al mobilizării și al capacității de apărare a României.