Serviciu militar voluntar în România. Câți bani primești după 4 luni. Nicușor Dan: N-avem suficienți rezerviști

Serviciu militar voluntar în România. Câți bani primești după 4 luni. Nicușor Dan: N-avem suficienți rezerviști

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Publicat de Bogdan Ungureanu la 2 octombrie 2025, 18:36

Președintele României, Nicușor Dan, a explicat principalele prevederi ale noului proiect de lege privind pregătirea populației pentru apărare, care introduce un stagiu militar voluntar de patru luni, plătit și deschis tinerilor între 18 și 35 de ani. Inițiativa urmărește să corecteze deficiențele vechii legislații, care nu a reușit să asigure suficienți rezerviști, și să creeze o rezervă suplimentară, adaptată provocărilor de securitate actuale. Proiectul, adoptat de Guvern, va fi dezbătut în Parlament în procedură de urgență.

Pregătirea populației pentru apărare. Nicușor Dan explică nevoia proiectului privind stagiul militar voluntar de 4 luni

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat miercuri, 2 octombrie, pe marginea proiectului de lege privind pregătirea populației în caz de război, subiect aflat în centrul dezbaterilor publice și al agendei de securitate națională.

Într-o declarație făcută după reuniunea Comunității Politice Europene de la Copenhaga, șeful statului a subliniat principalele noutăți ale propunerii legislative, dar și motivele pentru care aceasta a fost considerată necesară.

Întrebat dacă are un mesaj pentru români, președintele a spus că nu a urmărit evenimentele din țară în cursul zilei, precizând că ministrul Apărării urmează să susțină o conferință de presă în care va răspunde la întrebările legate de acest subiect.

În același timp, Nicușor Dan a explicat că legislația anterioară, care prevedea un mecanism de rechemare a rezerviștilor, nu a funcționat așa cum era prevăzut. În urma discuțiilor din CSAT, s-a constatat că actualul cadru a produs doar câteva mii de rezerviști, insuficient pentru nevoile de securitate ale României.

„Nu am urmarit ce s-a întâmplat azi în țară, ministrul Apărării a spus că va face o conferință de presă la care va raspunde la toate întrebările. (…)

Legea veche prevedea un mecanism de restituire a unei forțe de rezerviști, care nu a funcționat. Am discutat asta în CSAT și rezultatul legii vechi este că avem mii de rezerviști în urma acelei proceduri legislative și evident că asta nu este suficient.

Principala modificare constă în acel stagiu militar de 4 luni, care este plătit atât pentru cei care instruiesc, cât și pentru cei care fac această pregătire: e ca un job de 4 luni în care oamenii se duc și învață armata în mod voluntar. Vom vedea care vor fi efectele”, a precizat șeful statului.

Noul concept: soldat voluntar în termen

Conform Guvernului, proiectul de lege modifică și completează Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, introducând noțiunea de „soldat/gradat voluntar în termen”. Acest cadru legal va permite cetățenilor români să urmeze, pe timp de pace, în mod voluntar, un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni.

Noutatea proiectului constă în faptul că se adresează atât bărbaților, cât și femeilor cu domiciliul stabil în România, cu vârste între 18 și 35 de ani, care nu au mai îndeplinit alte forme de serviciu militar.

Pe durata programului, participanții vor beneficia gratuit de cazare, echipament, hrană, servicii medicale și medicamente, precum și de o soldă lunară corespunzătoare funcției de soldat.

Sprijin financiar și integrarea în rezerva operațională

După finalizarea stagiului, cei care participă la pregătire vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute pe economie – aproximativ 27.000 de lei. Totodată, aceștia vor fi înregistrați de centrele militare și integrați în rezerva operațională a Armatei Române.

Executivul a subliniat că acest program nu va înlocui serviciul militar de rezervist voluntar, ci îl va completa, creând o alternativă pentru cetățenii care doresc o formare militară de bază. De asemenea, proiectul extinde categoria rezerviștilor, incluzând și foști polițiști sau polițiști de penitenciare.

Un alt element introdus este termenul de „recrut”, care va defini cetățenii declarați apți pentru serviciul militar după procesul de recrutare.

Proiectul de lege a fost deja adoptat de Guvern și va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.