România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul

26 aprilie este ziua în care România l-a pierdut pe George Constantin, una dintre figurile emblematice ale artei dramatice românești. Acest mare actor a marcat scena și ecranul cu forța talentului său, dar și cu o poveste de viață profundă și tulburătoare.

În urmă cu 31 de ani, George Constantin s-a stins din viață la doar 60 de ani, pe 26 aprilie 1994, potrivit Radio România Cultural. Copleșit de suferință și de loviturile primite atât de la viață, cât și de la regimul politic care i-a modelat în mod dur destinul.

George Constantin a fost nevoit să înfrunte greutățile vieții încă din copilărie

George Constantin s-a născut pe 3 mai 1933, în București, într-o familie săracă. Încă din copilărie, a fost nevoit să înfrunte greutățile unei vieți modeste, muncind în mici magazine din Capitală pentru a-și sprijini mama, rămasă singură și casnică.

Neavând suficient sprijin financiar, a fost obligat să abandoneze pentru o perioadă școala. S-a înscris la o școală profesională, iar la vârsta de 15 ani a devenit elev la o unitate situată în apropierea Întreprinderii de Construcții de Avioane din București.

Destinul lui a luat o turnură neașteptată când o profesoară de la Școala pedagogică din București l-a remarcat și i-a oferit primul său rol într-o piesă de Caragiale. A fost ales să-l interpreteze pe Ipătescu în „O scrisoare pierdută”, marcând astfel începutul unei cariere impresionante.

A fost apreciat nu doar pentru rolurile sale din teatru, ci și pentru prezențele marcante în cinematografie

În 1951, împreună cu prietenul său apropiat, Gheorghe Cozorici, a susținut examenul de admitere la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, pe care l-a absolvit cu succes. După absolvire, s-a alăturat echipei de la Teatrul Nottara, unde și-a petrecut mare parte din carieră, devenind unul dintre pilonii acestei instituții.

Pe plan personal, viața i-a adus echilibru prin iubirea și sprijinul Iuliei Buciuceanu, sora marii actrițe Tamara Buciuceanu. Cei doi s-au căsătorit în 1961, iar din această căsnicie a rezultat un fiu, Mihai Constantin, care avea să urmeze la rândul său o carieră în actorie. Printre rolurile sale memorabile ale lui Mihai se află personajul „Ionică” din „Liceenii”.

George Constantin a fost apreciat nu doar pentru rolurile sale din teatru, ci și pentru prezențele marcante în cinematografie. A fost memorabil în filmul „Reconstituirea”, alături de George Mihăiță și Vladimir Găitan, dar și în pelicula „Cel mai iubit dintre pământeni”, unde a jucat alături de Ștefan Iordache, într-o producție considerată una dintre cele mai valoroase ale cinematografiei românești.

Fanii lui Sergiu Nicolaescu îl vor recunoaște negreșit din „Duelul” (1981), „Cu mâinile curate” (1972) sau „Ultimul cartuș” (1973). A făcut parte și din distribuția filmelor „Iancu Jianu zapciul”, în 1980 și „Iancu Jianu, haiducul”, în 1981.

În plus, vocea lui este binecunoscută multor români din piesele înregistrate pentru Teatrul Radiofonic.

Finalul vieții sale a fost umbrit de dificultăți și nedreptăți

Cu toate acestea, finalul vieții sale a fost umbrit de dificultăți și nedreptăți. După Revoluția din 1989, în contextul tumultuos al anilor ’90, George Constantin a fost pus în situația de a fi evacuat din casa naționalizată în care locuia alături de familia sa, locuință repartizată de regimul comunist.

Amenințarea evacuării, combinată cu starea precară de sănătate, l-au afectat profund. Presiunile au fost copleșitoare, iar pe 26 aprilie 1994, marele actor s-a stins din viață trist și împovărat de nedreptate.

În memoria sa, fiul său, Mihai Constantin, a fondat Fundația „George Constantin”, cu scopul de a promova activitățile culturale. În semn de recunoștință pentru contribuția sa imensă la arta teatrală, a fost creat Festivalul Internațional de Teatru pentru elevi „George Constantin”, iar Sala Studio a Teatrului Nottara poartă astăzi cu mândrie numele celui care i-a fost o emblemă vie.

George Constantin rămâne în amintirea publicului ca un simbol al teatrului și filmului românesc, un om care a trăit intens, a suferit mult, dar a dăruit necondiționat lumii arta sa.