România a încasat peste 678 mil. euro de la Comisia Europeană, în acest an

România a încasat peste 678 mil. euro de la Comisia Europeană, în acest an
Publicat de Ilinca Pop la 19 martie 2015, 13:33

România a încasat, în acest an, peste 678 milioane de euro de la Comisia Europeană (CE), rata absorbţiei fondurilor europene fiind de aproximativ 53%, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

”România a încasat în acest an peste 678 milioane de euro de la Comisia Europeană. În luna februarie a.c., ţării noastre i-au fost rambursate fonduri în valoare de peste 460 milioane de euro, iar în luna martie a.c. i-au fost rambursate alte fonduri în valoare de aproximativ 217 milioane de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Acesta a spus că obiectivul de atingere privind atingerea unei absorbţii de 80% la finalul anului este fezabil.

”Este un obiectiv fezabil, în primul rând datorită măsurilor pe care am început să le implementăm încă din anul 2013 şi pe care le continuăm şi în acest an. Vă reamintesc, acest an este ultimul în care mai putem cheltui fondurile alocate de UE pentru perioada de programare 2007 – 2013”, a mai spus ministrul.

De la începutul acestui an până pe 17 martie, pe Programul Operaţional Sectorial Transport au fost încasate aproximativ 299 milioane euro, pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – 158 milioane de euro, Programul Operaţional Regional – 137 milioane de euro, Programul Operaţional Sectorial Mediu – 68 milioane de euro, iar pe Programul Operaţional Asistenţă Tehnică – 17 milioane de euro.

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.