Robotaxiurile intră în Europa: unde vor fi lansate primele curse
SURSA FOTO: Concept Capital realizat cu AI - Robotaxi
Franța, Germania, Italia și alte 14 state au semnat o declarație comună privind testarea vehiculelor autonome pe rute transfrontaliere. Documentul este susținut de comisarul european pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, și marchează un pas spre armonizarea procedurilor de testare la nivel european.
Europa accelerează un planul comun care poate schimba transportul urban fără șofer
Potrivit euronews.com, demersul vizează crearea unui cadru comun care să reducă diferențele dintre reglementările naționale și să permită proiecte de testare desfășurate simultan în mai multe state.
Inițiativa apare pe fondul eforturilor de a accelera integrarea tehnologiilor de conducere autonomă, într-un context în care implementarea la scară largă a fost până acum fragmentată.
Statele semnatare Franța, Germania, Italia, Austria, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Polonia și Suedia, vor lucra la principii comune de autorizare și la proceduri coordonate pentru testare. Accentul este pus pe transportul public, logistica de marfă și serviciile de mobilitate urbană.
De la proiecte naționale la teste coordonate în Europa
Până în prezent, dezvoltarea vehiculelor autonome în Europa a fost limitată de diferențele dintre legislațiile naționale. Permisele de testare, procedurile de omologare și cerințele tehnice au variat de la o țară la alta, ceea ce a îngreunat extinderea serviciilor între piețe.
Noua abordare propune trecerea de la proiecte pilot izolate la o rețea de testare coordonată la nivel european. Obiectivul este crearea unui flux mai coerent pentru companiile care dezvoltă tehnologii autonome și pentru autoritățile care le reglementează.
În paralel, interesul comercial pentru aceste servicii crește. Uber și startup-ul britanic Wayve au deschis o listă de așteptare pentru curse cu taxiuri autonome la Londra, serviciu care ar putea deveni disponibil în următoarele luni, cu operatori de siguranță la bord.

Orașele europene unde sunt pregătite teste pentru robotaxiuri
Europa începe să găzduiască tot mai multe proiecte de testare pentru taxiuri autonome, pe fondul extinderii acestor tehnologii în Statele Unite și China. Zagreb este menționat ca prima piață europeană pentru servicii comerciale de acest tip, unde Uber a demarat un test cu aproximativ 10 vehicule autonome, alături de Pony.ai și compania Verne.
La Londra sunt planificate teste cu mai mulți operatori, printre care Waymo, Wayve și Apollo Go, fiecare implicat în programe separate de testare a tehnologiei autonome.
În Madrid, compania WeRide pregătește un test împreună cu Uber, iar München ar urma să găzduiască robotaxiuri bazate pe tehnologia Momenta. În Elveția, Apollo Go derulează un program pilot împreună cu Poșta Elvețiană, iar în Luxemburg sunt planificate teste cu Stellantis și Pony.ai.
Platformele de ride-hailing Uber, Lyft și Bolt au devenit parteneri frecvenți în aceste proiecte, contribuind la integrarea tehnologiei în ecosistemele de mobilitate existente.
Flote în creștere și proiecții globale pentru următorul deceniu
La nivel internațional, companii precum Waymo, Apollo Go, Pony.ai și WeRide operează deja mii de vehicule autonome în mai multe orașe. Waymo raportează aproximativ 3.000 de taxiuri fără șofer în 12 orașe din Statele Unite, în timp ce Apollo Go operează o flotă similară în China și Dubai. Pony.ai și WeRide continuă extinderea flotelor, cu obiective de creștere până la finalul deceniului.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, flotele de taxiuri autonome s-au mai mult decât dublat în 2025, ajungând la circa 8.000 de vehicule active la nivel global. Estimările pentru 2035 indică între 700.000 și trei milioane de robotaxiuri la nivel mondial.
Compania de consultanță BCG anticipează un total de aproximativ trei milioane de robotaxiuri până la acea dată, dintre care 850.000 în China, 350.000 în Statele Unite și 120.000 în Europa.
Experții din domeniu susțin că ritmul de adoptare din Europa a fost mai lent, influențat de reglementări mai stricte privind siguranța și de ponderea ridicată a transportului public în mobilitatea urbană.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





