ROBOR, schimbare neșteptată de situație. Ce se întâmplă cu dobânzile la creditele în lei

ROBOR, schimbare neșteptată de situație. Ce se întâmplă cu dobânzile la creditele în lei
Publicat de Alecsandru Ion la 4 iulie 2019, 13:15

Veste bună pentru cei cu creditele în lei. Evoluția indicelui ROBOR din ultimele zile le dă motive de speranță.

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât joi la 3,21%, cel mai mai scăzut nivel din ultimele trei luni. Miercuri, indicele stagnase la 3,23%, pentru a 10-a oară consecutiv.

Cotația de joi, de 3,21%, se află la cel mai scăzut nivel din 22 martie, când a fost 3,16%, potrivit datelor Bancii Naţionale a României (BNR).

Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a stagnat joi la 3,36%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

În funcţie de acest indice sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.

BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.