Ridesharing-ul trece la nivelul următor. Modificarea legislativă care îi pune pe foc pe transportatori
Transportatorii autorizați din România se arată revoltați de lobby-ul foarte puternic de care au parte firmele de ridesharing, la nivelul actului legislativ. În prezent, s-a trecut deja la nivelul următor, prin dorința de a fi modificată legislația astfel încât să se creeze o serie de avantaje pentru niște companii.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România – COTAR solicită Executivului şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – ANAF să explice din ce motiv se admite prelungirea termenului pentru intrarea în legalitate a firmelor de ridesharing, în timp ce orice altă firmă din România, cu orice alt obiect de activitate ”ar avea de plătit amenzi uriaşe dacă ar încălca legea”.
În prezent, s-a trecut deja la nivelul următor, prin dorința de a fi modificată legislația astfel încât să se poată face ridesharing şi cu autovehiculele care au mai mult de cinci locuri, susține COTAR.
În plus, Confederația atrage atenţia asupra faptului că şoferilor de la firmele Uber, Bolt, Yango sau CleverGo li s-a acordat un termen pentru obţinerea autorizaţiei de transport alternativ, până până la 1 noiembrie 2019, dar deja ”persoane interesate” doresc prelungirea perioadei până la 1 februarie 2020 – timp în care toţi sunt liberi să circule fără autorizaţie.
”Transportatorii autorizaţi din România vor să li se explice cum este posibil ca, după patru ani în care s-a tolerat încălcarea legislaţiei în vigoare de către firmele de ridesharing, li s-a fabricat apoi o lege specială celor care până acum au practicat pirateria, li s-a stabilit şi o perioadă de patru luni pentru a se putea supune noii legi, iar acum unii vor să se mai prelungească cu încă patru luni perioada, doar pentru a nu se constata că aceştia încalcă în continuare legea. Cât tupeu să ai sau cât sprijin politic pentru a veni să ceri o nouă amânare pentru autorizare, cu încă patru luni, după ce ai eludat deja, timp de patru ani şi patru luni, bugetul consolidat al statului? Au mai trecut patru luni de la adoptarea acelui OUG controversat, privind transportul alternativ şi mai vrei patru luni de amânare. Asta fac reprezentaţii acestor multinaţionale: cerşesc clemenţa, ca să poată încasa în continuare sume enorme, nefiscalizate, în conturile din străinătate. Dacă tot se vorbeşte despre marile afaceri ale domnului Biden şi ale fiului acestuia, în România şi Ucraina, am vrea să aflăm cine a susţinut, în tot aceşti ani, lobby-ul pentru aceste multinaţionale care au reuşit să sfideze şi să schimbe legile din România, după bunul lor plac – ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, doar dacă urmărim acţiunile lor, de când au intrat, ilegal, pe piaţa din România”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, se arată în comunicatul publicat miercuri de Confederație.
”COTAR cere Executivului respectarea principiilor concurenţei şi garantarea egalităţii în faţa legii pentru toţi cetăţenii şi pentru toate companiile care activează în România. Aşteptăm ca organele competente să se autosesizeze”, mai preciează comunicatul.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





