La finele lunii august, rezervele valutare se situau la 32,173 miliarde euro. Numai că în septembrie, Ministerul Finanţelor a vândut euroobligaţiuni de 1,5 miliarde euro, ceea ce a însemnat cea mai mare parte a intrărilor de valută, peste 80% din total.
Potrivit datelor BNR, în septembrie au avut loc intrări de valută de 1,856 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1 500 milioane euro) şi altele.
În acelaşi timp, au avut loc ieşiri de 943 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsește a unsprezecea rambursare de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat 121,6 milioane euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat 121,6 milioane euro).
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,3 miliarde euro.