Într-un context de piaţă extrem de dificil, brandul Ivatherm a reuşit să-şi crească vânzările cu 35% faţă de anul anterior, până la 1,75 milioane de euro. Pentru 2010, este previzionată o majorare a cifrei de afaceri cu cel puţin 10%.

În faţa unor asemenea rezultate nu poţi să nu te întrebi pe ce butoane a apăsat Rucsandra Hurezeanu, de numele căreia se leagă acest brand, pentru a-şi face produsele mai vizibile şi mai căutate într-un an în care criza economică a redus semnificativ bugetele de cheltuieli destinate categoriilor nonalimentare. În primul rând, printr-o dezvoltare  mai agresivă a reţelei de distribuţie. Astfel, brandul Ivatherm a ajuns să fie prezent în 1.000 de farmacii din ţară, care vând anual circa 200.000 de produse. „Pe de-o parte, întărim relaţia cu farmaciştii, pe de altă parte, suntem siguri că aşa controlăm stocurile din farmacii, iar colectarea creanţelor se face mult mai bine direct. Cred că asta ne-a diferenţiat“, explică Hurezeanu pentru Capital. Tot anul trecut a fost înfiinţată, la Iaşi, o reprezentanţă de vânzări pentru Moldova, decizia fiind luată ca urmare a creşterii cererii din această regiune.

Producţia va fi menţinută în Franţa

Dar un stimul  foarte important al vânzărilor a fost încrederea, mai exact faptul că produsele dermocosmetice au ajuns să fie recomandate de către medicii dermatologi. Brandul şi-a clădit reputaţia prin asocierea cu apa termală de la Herculane, ale cărei proprietăţi şi efecte benefice asupra pielii sunt recunoscute în lumea medicală. Produsul românesc a ajuns să se impună şi pe plan mondial, fapt care i-a permis să se bată la raft cu branduri mult mai cunoscute, precum Avene, La Roche Posay sau Vichy. „Produse precum Vichy sau Eucerin, care au o promovare intensă în media, nu sunt recomandate de medici. Noi am câştigat credibilitatea şi parteneriatul medicilor. Nu avem creşteri spectaculoase, dar avem o strategie pe termen lung“, adaugă managerul. Deşi foloseşte apă termală dintr-un izvor din Herculane, printre puţinele termosaline, producţia Ivatherm este realizată în Franţa. Rucsandra Hurezeanu spune că nu are în plan relocarea producţiei în România. „Industria de cosmetice în Franţa este dezvoltată, sunt multe fabrici care nu au o marcă a lor, dar produc pentru alte companii. Fiind o piaţă atât de mare, sunt obligate să ajungă la un preţ de fabricaţie foarte decent, care nouă ne convine“, explică managerul.

Planuri de extindere în Rusia şi Ucraina

199-48367-capital_13.jpg„Tot ce producem este, deocamdată, pentru piaţa locală. Luăm în calcul exportul, însă acum este un moment dificil pentru că pieţele din jur, cele pe care noi le considerăm oportunităţi, sunt în scădere“, spune Rucsandra Hurezeanu, referindu-se la Rusia şi Ucraina. Staţiunea Herculane este controlată de omul de afaceri Iosif Armaş, prin urmare şi sursa apei termale utilizate în compoziţia produselor Ivatherm este concesionată tot acestuia. „Avem semnat cu acesta un contract de exclusivitate“, precizează Hurezeanu. În cazul fericit al modernizării hotelurilor din staţiune, Rucsandra Hurezeanu ia în calcul să deschidă aici un centru spa în care să se folosească produsele Ivatherm. „Apa termală a acestui izvor are proprietăţi extraordinare antiinflamatorii şi calmante pentru piele“, spune managerul. Potrivit unui studiu MEMRB, Ivatherm a ajuns lider de piaţă pe segmentul tratării afecţiunilor cuperoză, rozacee şi dermatită seboreică. Piaţa locală a dermocosmeticelor este estimată la aproximativ 20 de milioane de euro, din care Ivatherm deţine deja peste 10%. „Pentru 2010, ne aşteptăm la o creştere cu 10% a cifrei de afaceri“, spune Hurezeanu, care mizează în atingerea acestui obiectiv pe lansarea de produse noi, întrucât „noutăţile şi inovaţiile aduc întotdeauna o creştere“.

Ivatherm în cifre

Înfiinţare În 2005, la Târgu Mureş
Investiţie 800.000 de euro
Distribuţie 1.000 de farmacii şi repre­zen­tanţă la Iaşi
Angajaţi 35
Acţionari Rucsandra şi mama sa deţin, împreună, 91% din acţiuni. Restul aparţine colaboratorilor, printre care şi Alain Fructus, un cunoscut cercetător francez