Restricțiile legale impuse la vânzarea terenurilor împuținează tranzacțiile

Restricțiile legale impuse la vânzarea terenurilor împuținează tranzacțiile
Publicat de Valentin Vioreanu la 12 ianuarie 2015, 17:36

Peste 7.000 de hectare de teren agricol au fost cumpărate în judeţul Mureş înainte de apariţia Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi doar puţin peste 300 de hectare s-au vândut după apariţia legii, a declarat Liviu Timar, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş.

'Înainte de apariţia Legii 17, în martie anul trecut, am cerut de la primării o situaţie şi erau în jur de 7.000 de hectare cumpărate. Sunt şi străini care lucrează aici – înainte de apariţia legii cumpărau prin intermediari, nu cumpărau în mod direct, prin firme sau tot felul de fonduri de investiţii. Din martie 2014, au fost depuse pentru vânzări de terenuri 679 de dosare, iar în urma evaluării a 500 de dosare reiese că se doreşte vânzarea a 336 de hectare. Suprafeţele nu sunt mari, dar acum, ca să vinzi ai nevoie de extras de Carte Funciară pe teren, ceea ce nu are toată lumea', a spus Liviu Timar. 



Şeful DADR Mureş a arătat că procedura de vânzare este destul de greoaie şi că, potrivit Legii nr. 17/2014, primăria pe raza căreia se află terenul are obligaţia de a transmite DADR un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare a ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare de proprietate asupra terenului. 



În judeţul Mureş suprafaţa totală arabilă este de 221.000 de hectare de teren.

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.