Municipiul Dorohoi este prima localitate din județul Botoșani unde s-a decis aplicarea unor restricții similare celor din perioada stării de urgență, în urma creșterii numărului de cazuri de COVID-19.

Direcția de Sănătate Publică monitorizează patru focare în Dorohoi: la Centrul de dializă, unde sunt trei cazuri pozitive, la Centrul rezidențial „Casa Elena”, unde sunt 17 beneficiari şi cinci angajați infectați, la complexul de apartamente „Amicii”, unde a fost depistat pozitiv 14 copii instituționalizați, dar şi la complexul de apartamente „Floare de colț”, unde sunt confirmate trei cazuri.

Din acest motiv, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi o hotărâre prin care impune o serie de restricții în al doilea municipiu din județul Botoșani.

Școlile trec în sistem online pentru două săptămâni

Toate unitățile de învățământ din municipiul Dorohoi, precum și Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Şendriceni, vor efectua cursurile online, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând de luni, 12 octombrie.

Directorii respectivelor şcoli vor stabili pentru elevii din clasele a IV-a, a VIII-a si a XII-a un program de recuperare a materiei în format ”faţă în faţă” care va fi implementat după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua on-line, au mai decis autorităţile judeţene.

S-a mai decis suspendarea pe o perioadă de 14 zile a activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, hotelurilor și pensiunilor în interiorul clădirilor din Dorohoi, dar și organizarea și desfășurarea activității cu publicul a cinematografelor și instituțiilor de spectacole sau concerte.

Măsura se aplică de mâine, 11 octombrie, și este valabilă 14 zile. Autoritățile anunță că vor intensifica activitățile de control în piețe, târguri, mijloace de transport în comun și perimetrul unităților școlare pentru a verifica modul în care sunt respectate restricțiile impuse de lege.

Cazuri coronavirus azi, 10 octombrie

GCS transmite că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  116.628 de  pacienți au fost declarați vindecați.