Republica Moldova mulțumește României: A fost alături ori de câte ori a fost nevoie
Sursă: Președinția Republicii Moldova
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit României și a precizat că țara noastră a fost mereu alături de moldoveni ori de câte ori a fost nevoie.
Președintele Republicii Moldova a mulțumit României pentru sprijinul consecvent acordat țării sale, în cadrul unei întâlniri, care a avut loc joi, 2 februarie, cu ambasadorul român Cristian-Leon Țurcanu.
Astfel, în cadrul unui comunicat de presă al președinției de la Chișinău, Maia Sandu a precizat ”o nouă excelentă este testarea în perioada următoare a punctului comun de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa, pe sensul de intrare în România”.
„De asemenea, miercuri, 1 februarie, în Republica Moldova a ajuns primul lot de lemne din România, de peste 2.000 de metri steri, care vor ajunge în curând la cetăţeni”, a mai spus președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Pe fond, președintele țării vecine a mai spus că ”România ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie şi rămâne principalul partener economic al ţării noastre”.
”Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu E.S. Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României la Chișinău. În contextul războiului de la graniță și al crizei energetice, Președinta Maia Sandu le-a mulțumit domnului ambasador și partenerilor români pentru sprijinul consecvent oferit țării noastre. O noutate excelentă este testarea în perioada următoare a punctului comun de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România. De asemenea, miercuri, 1 februarie, în Moldova a ajuns primul lot de lemne din România, de peste 2000 de metri steri, care vor ajunge în curând la cetățeni.
Șefa statului a apreciat, de asemenea, sprijinul Bucureștiului în parcursul nostru european. România ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie și rămâne principalul partener economic al țării noastre”, se arată pe site-ul oficial al Președinției Republicii Moldova.
Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE, Jānis Mažeiks
Președinția Republicii Moldova mai arată că ”Maia Sandu a avut o discuție cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ambasadorul Jānis Mažeiks, despre relațiile cu Bruxellesul și procesul nostru de integrare europeană.
Oficialii au trecut în revistă prioritățile de țară pentru 2023, în conformitate cu agenda noastră de integrare europeană, dar și acțiunile prin care țara noastră planifică să accelereze procesul de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar.
Șefa statului a subliniat faptul că instituțiile responsabile lucrează la realizarea Planului de acțiuni privind îndeplinirea celor nouă recomandări făcute de către Comisia Europeană pentru acordarea Republicii Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană”.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





