Renault va produce în România un nou motor
Constructorul francez de automobile Renault a hotărât să încredinţeze unei uzine româneşti fabricarea unui nou motor mic cu consum redus de benzină, respingând acuzaţiile de delocalizare, potrivit AFP.
‘Două noi motoare vor ieşi pe piaţă în următoarele luni: H4, care va fi fabricat în România, şi H5, în Spania, la Valladoid’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Renault, confirmând informaţiile din cotidianul Libération.
Producţia va demara în 2012 sau 2013 la uzina Dacia din Piteşti, unde se fabrică versiunea ieftină a modelului Logan, care este un succes al mărcii româneşti, filială a grupului Renault, a adăugat acesta.
Potrivit ziarului Libération, această decizie a fost luată în detrimentul societăţii ‘La Française de mécanique’ din Douvrin (Nord), care fabrică actuala gamă (D4) destinată modelelor mici de Renault (Clio, Twingo şi maşinile din gama Logan).
Ziarul vorbeşte de un ‘transfer’ care va duce la pierderea a 200 – 400 locuri de muncă din cele 3.450 ale uzinei de motoare, deţinută în mod egal de Renault şi PSA Peugeot Citroën.
H4 şi H5 ‘nu sunt rivale ale D4’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Renault, precizând că ‘H4 şi H5 sunt destinate să înlocuiască vechile modele aproape similare care erau deja fabricate în Turcia, Spania şi România’.
‘Carlos Ghosn (PDG-ul grupului Renault) a anunţat în februarie că nu se va închide nicio fabrică, nu vor fi disponibilizări şi nici plecări voluntare în cadrul noului plan strategic, ceea ce se aplică şi la Douvrin’, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Renault anunţase la 21 martie că va fabrica motorul H5, fratele cel mare al lui H4, la uzina spaniolă Valladoid.
Constructorul de automobile, deţinut în proporţie de 15% de statul francez, fabrică 29% din motoarele sale în Franţa, faţă de 85% al rivalului său PSA.
Acum mai bine de un an, ipoteza unei delocalizări a producţiei de Clio 4 în Turcia a dus la convocarea lui Carlos Ghosn la Palatul Elysée de către Nicolas Sarkozy.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





