Renault opreşte producţia la uzina de lângă Paris. Fabrica va fi transformată radical până în 2024
Grupul auto Renault a confirmat planurile privind uzina de la Flins, situată în apropierea Parisului. Aceasta nu fi însă închisă de tot, ci va suferi o transformare radicală, planificată să aibă loc până în 2024.
Renault va opri producţia la uzina sa de la Flins. Grupul auto francez a confirmat miercuri, 25 noiembrie, că va opri activităţile de asamblare de autovehicule la uzina sa de la Flins, din apropiere de Paris.
Uzina nu se va închide totuşi. Ce planuri are Renault?
Până în anul 2024, această facilitate urmează să fie transformată într-un centru de cercetare, reciclare şi reparaţii, transmite Reuters.
Noua uzină, botezată „Re-Factory”, ar urma să regrupeze operaţiunile de reciclare de organe mecanice, precum şi activităţile de dezmembrare de automobile şi recondiţionare a bateriilor electrice. Renault intenţionează ca la această uzină modernizată să lucreze peste 3.000 de persoane în jurul anului 2030, inclusiv personalul uzinei de la Choisy-le-Roi, care este programată pentru închidere.
Mii de angajaţi, concediaţi la nivel global
Conform unui plan care prevede realizarea unor economii de peste 2 miliarde de euro în trei ani, anunţat la finele lunii mai de conducerea Renault, conducerea grupului intenţionează să elimine un număr total de 15.000 de posturi la nivel global, dintre care 4.600 numai în Franţa.
După mai multe săptămâni de discuţii, principalele sindicate de la Renault (CFE CGC, CFDT şi FO) au semnat recent un acord care prevede eliminarea a 2.500 de posturi din inginerie şi funcţii suport, dintre care 1.900 prin intermediul plecărilor voluntare, scrie Agerpres.
Ultima uzină de asamblare de automobile care s-a închis în Franţa a fost în 2013, odată cu oprirea producţiei la uzina PSA de la Aulnay-sous-Bois.
Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





