Renault ar putea să-şi reducă participaţia la Nissan

Renault ar putea să-şi reducă participaţia la Nissan
Publicat de Diana State la 7 octombrie 2015, 15:23

Constructorii auto Renault SA şi Nissan Motor Co au demarat discuţii cu privire la reorganizarea alianţei lor, în ideea de a reduce influenţa statului francez, care recent şi-a majorat participaţia la Renault până la aproape 20%, informează un articol publicat miercuri în cotidianul financiar nipon Nikkei, preluat de Reuters.

Potrivit publicaţiei menţionate, cele două părţi analizează posibilitatea ca Renault să-şi diminueze participaţia la Nissan de la 43,4% în prezent la mai puţin de 40%, o schimbare care potrivit dreptului francez i-ar permite constructorului nipon să aibă drepturi de vot la Renault.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Cu toate acestea, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault, în timp ce statul francez, care în aprilie şi-a majorat participaţia deţinută la Renault de la 15% la 19,7%, a reuşit astfel să-şi dubleze drepturile de vot la Renault. La acea dată atât Renault cât şi Nissan s-au opus, fără succes, majorării drepturilor de vot ale statului francez, apreciind că aceasta ar putea afecta alianţa.

La 16 ani după ce a Renault a salvat de la faliment Nissan, alianţa Renault-Nissan este considerată unul dintre rarele exemple de parteneriate de succes din industria auto. Între timp însă, balanţa de putere dintre cei doi parteneri s-a schimbat, în condiţiile în care în 2014 Nissan a vândut un număr de două ori mai mare de autovehicule decât Renault şi a contribuit cu cea mai mare parte, 1,56 miliarde de euro, la profitul total de 1,9 miliarde de euro realizat de Renault. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.