PIB-ul a crescut cu 2% ritm anual, comparativ cu al doilea trimestru, conform primei estimări a creşterii din vară a ministerului menţionat, care este în conformitate cu prognoza medie a analiştilor.
Vara a marcat al cincilea trimestru consecutiv de creştere a PIB-ului de la începutul redresării economice, care a urmat după recesiunea gravă ce s-a încheiat oficial în iunie 2009.
Ministerul a relevat că accelerarea creşterii a fost doar „uşoară”, comparativ cu primăvara, când activitatea economică a încetinit semnificativ, în timp ce PIB-ul a crescut cu doar 1,7% rată anuală.
Creşterea rămâne mult sub potenţialul ţării, ceea ce înseamnă că economia nu este suficient de puternică pentru a permite o scădere a ratei şomajului din SUA, apropiată de cel mai înalt nivel într-o generaţie.
Ameliorarea ratei creşterii reflectă în primul rând „o decelerare netă a importurilor şi o accelerare a producţiei stocate şi a consumului casnic”, relevă ministerul.
Aceste contribuţii pozitive au fost parţial mascate de o scădere a investiţiilor gospodăriilor şi o decelerare netă a investiţiilor întreprinderilor precum şi a exporturilor.
Consumul gospodăriilor a crescut cu 2,6% în al treilea trimestru
Un motor tradiţional al economiei americane, consumul gospodăriilor a crescut cu 2,6% în al treilea trimestru, realizând cea mai mare creştere din 2006, aducând 1,8 puncte de creştere ţării.
Comerţul exterior a determinat o pierdere de 2 puncte în creşterea PIB, faţă de 3,5 în primăvară. Creşterea stocurilor întreprinderilor a furnizat 1,44 puncte de creştere, deşi cu un revers: creşterea vânzărilor finale a încetinit cu 0,6% în trimestrul al treilea, un indiciu că cererea este încă foarte scăzută.
Economia a fost susţinută de o creştere a cheltuielilor guvernamentale, care au contribuit cu 0,7 puncte procentuale de creştere.
Cu câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, din 2 noiembrie, anunţarea accelerării PIB-ului plasează tabăra democrată a preşedintelui Barack Obama în urmă în sondaje, comparativ cu opoziţia republicană.
În opinia lui James Marple, analist la grupul de servicii financiare TD Financial, există două modalităţi de a lua în considerare cifrele Ministerului: potrivit principiului paharului pe jumătate plin, sau pe jumătate gol.
”Nu există îndoială” spune el, că această a doua lectură „prevalează astăzi”, din punctul de vedere al Băncii centrale (Fed), al cărei Comitet de politică monetară urmează să se reunească pe 2 şi 3 noiembrie şi ar putea anunţa, în consecinţă, noi măsuri de relansare monetară excepţională pentru a sprijini redresarea.