Relația dintre Marea Britanie și UE continuă să fie problematică după Brexit

Relația dintre Marea Britanie și UE continuă să fie problematică după Brexit

sursa: dachser.com

Publicat de Valentina Drăgoi la 9 februarie 2021, 20:44

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană la începutul anului 2020, însă nici până acum, cele două mari puteri ale globului nu au reușit să ajungă la un acord. Totodată, relația dintre ele continuă să fie una problematică.

Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt departe de un acord. David Frost, fost negociator britanic pentru Brexit, a precizat marți că relaţiile Londrei cu Uniunea Europeană au fost problematice după ce Regatul Unit a ieşit de pe orbita blocului comunitar, cu dezacorduri legate de vaccinurile anti-COVID-19 şi o ameninţare de a ocoli măsurile de salvgardare în Irlanda de Nord, informează Reuters, citată de Agerpres.

Totodată, încearcă să fie optimist și speră că cele două mari puteri ale globului vor putea trece peste acest impas.

”Ca să fiu cinstit, relaţia a fost mai zdruncinată în ultimele şase săptămâni, cred că a fost problematică şi sper că vom trece peste asta”, a declarat Frost în faţa unei comisii a Camerei Lorzilor a parlamentului britanic.

El a mai adăugat că este probabil ca Uniunea Europeană să solicite prelungirea perioadei necesare pentru ratificarea acordului cu Londra privind relaţiile comerciale post-Brexit.

Relația dintre Marea Britanie și UE este incertă

”Am auzit la nivel informal astăzi că probabil vom primi o cerere oficială de a prelungi perioada de două luni care este prevăzută în tratat pentru ratificare de partea UE”, a spus David Frost.

Totuși, fostul negociator al Brexit-ului a precizat că trebuie așteptat și văzut ce conține  această solicitare și ce își dorește și Uniunea Europeană.

”Aşteptăm să vedem în ce constă acea solicitare şi cu cât doresc ei (UE, n.red.) să extindă procesul. Evident, acest lucru este puţin dezamăgitor dat fiind că am discutat asta cu numai o lună în urmă”, a adăugat el.

De cealaltă parte însă, Frost a mai anunţat că în prezent au loc discuţii asupra unui potenţial memorandum de înţelegere cu Uniunea Europeană cu privire la serviciile financiare.

De menționat este faptul că Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană la începutul anului trecut. După un an de zile, cele două mari puteri ale globului nu au reușit să ajungă la un acord comercial, iar pandemia a creat o serie de tensiuni.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.