Reguli pentru șoferii din Capitală. Amenzile și taxele pentru parcat ilegal pot ajunge până la 1.800 de lei
SURSA FOTO: Dreamstime-transport
În București, regulile pentru șoferi devin tot mai stricte, iar parcarea neregulamentară poate ajunge să coste aproape cât o rată lunară pentru o mașină nouă. În Capitală, numărul redus de locuri de parcare face ca situația să fie complicată pentru șoferi, iar autoritățile au început să aplice sancțiuni drastice.
De la începutul anului, au fost ridicate deja peste 11.000 de mașini din patru sectoare, dintre care o parte erau abandonate, dar majoritatea parcate ilegal sau pe locuri de reședință plătite de alți cetățeni.
Proprietarii acestor locuri susțin că plătesc anual sume semnificative, în jur de 600 de lei, pentru a beneficia de parcare, însă de multe ori găsesc spațiile ocupate. În astfel de cazuri, oamenii apelează la Poliția Locală, care trimite echipe de ridicare pentru a elibera locul.
Un șofer prins care parchează ilegal ar putea plăti 1.800 de lei într-o singură zi
Procedura implică verificarea situației de către agenți, urmată de ridicarea autoturismului și transportarea acestuia la un depozit special. Proprietarul îl poate recupera doar după ce achită costurile aferente.
Taxele sunt consistente: aproximativ 200 de lei pentru ridicare, 150 pentru transport, alți 150 pentru depozitare și, în plus, amenda poliției locale pentru staționare neregulamentară, în medie 800 de lei. Astfel, totalul pentru prima zi ajunge la circa 1.300 de lei.
Consiliul local din Sectorul 3 a aprobat un proiect prin care tarifele aproape se dublează
În fiecare zi suplimentară de depozitare se adaugă câteva zeci de lei, iar în cazul parcării pe locurile de reședință în afara programului permis, amenda poate urca până la 1.000 de lei.
În Sectorul 3, consiliul local a aprobat deja un proiect prin care tarifele aproape se dublează, astfel încât un șofer prins că parchează ilegal ar putea plăti într-o singură zi 1.800 de lei.

Robert Negoiță spune că tarifele sunt calculate pe baza costurilor reale
Primarul din Sectorul 3, Robert Negoiță, a susținut recent că aceste tarife sunt calculate pe baza costurilor reale, precum salariile angajaților, întreținerea utilajelor, carburanții și taxele de drum. În plus, șoferii trebuie să fie atenți la marcaje. Mai precis, locurile albastre, administrate de Primăria Generală, costă 5 lei pe oră, iar cele albe, gestionate de sectoare, pot avea tarife diferite.
„Conform legii noi calculăm cât ne costă salariile, utilajele, mentenanța utilajelor, carburanții, materialele, frânghii și marea, scumpă taxă de drum. Toate se regăsesc în preț. Că ăsta e costul lunar, ori 20-30 de ridicări avem pe lună per fiecare mașină și asta ne dă costul”, a explicat Robert Negoiță.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





