Guvernul introduce noi reguli pentru impozitarea marilor companii

Guvernul a adoptat joi, prin ordonanță, un pachet de reglementări noi privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare pentru grupurile de întreprinderi multinaționale și pentru marile grupuri naționale.

Executivul susține că măsurile vor avea un efect benefic asupra mediului de afaceri, întrucât reduc riscul unor interpretări greșite ale regulilor de calcul al impozitului suplimentar sau al impozitului suplimentar național. În acest fel, costurile de conformare pentru contribuabili ar urma să scadă.

guvern PNRR
SURSA FOTO: Guvernul României

Impact pozitiv asupra mediului de afaceri

Totodată, ordonanța actualizează Legea nr. 431/2023, prin care România a transpus Directiva (UE) 2022/2523, document european ce prevede aplicarea unui nivel minim global de impozitare pentru marile companii din Uniune.

Modificările au fost necesare ca urmare a observațiilor primite în procesul de autoevaluare provizorie a legislației naționale, desfășurat în baza mecanismului de calificare tranzitorie instituit de OCDE (bazat pe autocertificare).

Măsurile BEPS ale OCDE

În comunicatul oficial se mai arată că, încă din 2015, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a inițiat un set de 15 acțiuni (cunoscut sub denumirea BEPS – Base Erosion and Profit Shifting), menite să combată practicile fiscale agresive și să prevină situațiile în care profiturile corporațiilor nu sunt impozitate acolo unde se creează valoarea.

Aceste măsuri au stat la baza schimbărilor internaționale în materie de impozitare adoptate în ultimul deceniu.

„În efortul continuu de a adresa tratamentele fiscale inechitabile care ar putea rezulta ca urmare a neimpozitării profiturilor acolo unde este creată valoarea de către grupurile de companii multinaţionale de largi dimensiuni, OCDE a elaborat începând cu anul 2015 o serie de 15 acţiuni menite să descurajeze tratamentele fiscale agresive (măsurile BEPS). Acestea au condus la adoptarea unor măsuri concrete în domeniul impozitării internaţionale în perioadele care au urmat”, se explică în comunicat.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o structură internațională interguvernamentală, înființată în anul 1961, cu sediul la Paris. Ea reunește în prezent peste 35 de state membre, în principal economii dezvoltate, dar și țări emergente.

Scopul OCDE este de a promova politici care să sprijine creșterea economică durabilă, stabilitatea financiară și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Organizația realizează analize economice, studii comparative, stabilește standarde internaționale și oferă recomandări în domenii precum fiscalitatea, educația, comerțul, ocuparea forței de muncă, mediul sau guvernanța publică.

Unul dintre rolurile importante ale OCDE este de a sprijini cooperarea între state în lupta împotriva evaziunii fiscale și a practicilor economice neloiale, fiind inițiatoarea unor proiecte majore precum BEPS (Base Erosion and Profit Shifting), menit să limiteze optimizările fiscale agresive ale companiilor multinaționale.