Austria consideră România un partener strategic. Proiectul Neptun Deep, esențial pentru independența energetică față de Rusia

Ministrul federal pentru Afaceri Europene şi Internaţionale al Republicii Austria, Beate Meinl-Reisinger, aflată luni la Bucureşti, a subliniat rolul crucial al României în asigurarea independenţei energetice europene şi importanţa proiectului Neptun Deep din Marea Neagră pentru reducerea dependenţei de gazul rusesc.

Oficialul austriac a declarat că OMV Petrom derulează unul dintre cele mai ambiţioase proiecte din regiune, cu impact direct asupra stabilităţii energetice.

Ea a afirmat că, prin investiţiile realizate de compania austriacă în parteneriat cu statul român, Europa îşi consolidează autonomia faţă de Rusia, menţionând că proiectele din Marea Neagră şi de la Petrobrazi contribuie la menţinerea unor preţuri stabile la energie. Meinl-Reisinger a apreciat colaborarea dintre cele două ţări, arătând că România a devenit un actor important în dezvoltarea sectorului energetic regional, dar şi că există un potenţial semnificativ de creştere în domeniu.

„Suntem mândri că OMV Petrom are un proiect atât de ambiţios în Marea Neagră, care ne va întări. Vom deveni independenţi faţă de Rusia în sectorul energetic. Foarte important, din acest punct de vedere, şi preţul energiei. Mă bucur că această colaborare funcţionează atât de bine.

La Petrobrazi se produc utilităţi atât de importante şi mă bucur că România este un jucător atât de important în ce priveşte dezvoltarea sectorului energetic. Dar, sigur, există potenţial de creştere”, a afirmat șefa diplomației austriece, în cadrul unei conferințe organizate la sediul MAE.

O relație foarte strânsă din punct de vedere economic

În cadrul conferinţei de presă comune cu ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, Beate Meinl-Reisinger a semnalat că semnarea memorandumului româno-austriac pentru aprofundarea dialogului politic marchează „un nou capitol” în relaţiile bilaterale. Ea a explicat că documentul vizează extinderea cooperării în domenii precum educaţia, cultura, sprijinul acordat comunităţii române din Austria şi intensificarea contactelor economice.

Oficialul austriac a apreciat contribuţia celor peste 50.000 de români care lucrează periodic în Austria, subliniind că această comunitate, a doua ca mărime din ţară care nu vorbeşte limba germană, are un rol esenţial în economia austriacă.

Ea a adăugat că România este un partener „extrem de important”, amintind că Austria este al doilea cel mai mare investitor străin din România, cu peste 13 miliarde de euro investiţi.

„Abordăm subiecte politice importante pentru ambele state, pe planul colaborării academice, culturale, dar şi în ce priveşte sprijinul comunităţii române din Austria, care este a doua cea mai mare comunitate din Austria care nu vorbeşte limba germană.

Mulţumim contribuţiei românilor din Austria pentru dezvoltarea societăţii austriece pe plan economic şi pe alte planuri. Să nu uităm că aproximativ 50.000 de români fac un fel de navetă România-Austria. Le mulţumesc din suflet. Chiar nu ne-am descurca fără voi”, a afirmat Beate Meinl-Reisinger.

Aprecieri pentru sprijinul acordat menținerii securității Europei, precum și pentru extinderea UE, prin integrarea Moldovei și Ucrainei

Beate Meinl-Reisinger a remarcat dezvoltarea economică şi orientarea pro-europeană constantă a României, apreciind progresele în infrastructură şi implicarea activă în proiectele Uniunii Europene.

„Toate acestea arată cât de multe lucruri sunt posibile în Europa unită. Aveţi un parcurs economic excepţional. Văd motorul, văd dorinţa, văd valorificarea şanselor şi toate acestea întăresc ideea că o colaborare cu România este extrem de importantă”, a spus ministrul austriac de Externe.

În final, demnitarul a subliniat că România are un rol decisiv în menţinerea securităţii în regiunea Mării Negre şi în sprijinirea Republicii Moldova şi Ucrainei, considerând extinderea UE un obiectiv comun al tuturor statelor membre.

„România are un rol absolut esenţial atât la nivel european, cât şi la nivel NATO pentru siguranţa şi stabilitatea Europei, pentru securitatea zonei Mării Negre, pentru sprijinirea Moldovei şi Ucrainei.

Din punctul nostru de vedere, România are o poziţie clară, foarte activă”, a mai transmis Beate Meinl-Reisinger.