Regina Maria deschide la finalul acestei luni o nouă policlinică la Cluj
Operatorul privat de servicii medicale Regina Maria a înregistrat în primul semestru al acestui an o creștere de 16% a cifrei de afaceri nete consolidate până la nivelul de 27 mil. euro. Compania îşi păstrează estimarea de creştere a afacerilor cu 20% pe întregul an, până la 55 mil. euro.
Ritmul de creştere al pieţei de servicii medicale private a fost de 8% în primul semestru, potrivit datelor companiei.
„Obiectivul nostru este să atingem 20% până la finalul anului. Continuăm să ne consolidăm poziția pe segmente cheie – sănătatea femeii și a copilului, abonamente corporate – aspect confirmat de cel mai accelerat ritm de creștere a afacerilor, manifestat în toate liniile de busines: corporate, spitale, policlinici, maternități, laborator, celule stem. Un exemplu punctual este Spitalul Euroclinic, care a înregistrat o creștere de 23% în prima parte a acestui an”, a declarat Fady Chreih, director executiv al reţelei Regina Maria.
Compania a mai anunţat că îşi continuă planurile de extindere a grupului la nivel naţional în cele mai importante oraşe. La finalul acestei luni, se va deschide la Cluj a doua policlinică Regina Maria, în urma unei investiţii de 400.000 de euro. Centrul medical are o suprafaţă de 850 mp şi oferă acces la 15 specialităţi medicale.
Reţeaua Regina Maria a ajuns la 21 de locaţii proprii, patru spitale, două maternităţi, trei campusuri medicale, cinci centre de imagistică, şapte laboratoare acreditate, o bancă proprie de celule stem şi peste 140 de policlinici partenere la nivel naţional. În cadrul reţelei lucrează peste 2.000 de medici permanenţi şi colaboratori.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





