Contracte de 6 miliarde de euro finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că valoarea contractelor încheiate pentru proiectele finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027 a ajuns la 6 miliarde de euro și va atinge 10 miliarde până la sfârșitul lunii iunie.

„Contracte în valoare totală de 6 miliarde euro încheiate pentru proiecte depuse în cadrul apelurilor care au fost deschise pe programele finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027”, a scris acesta pe Facebook.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor europene a anunțat că până la finalul lunii iunie, valoarea contractelor va depăși 10 miliarde de euro, iar obiectivul până la finalul anului este ca cel puțin 20 de miliarde de euro să fie contractate.

Acesta a afirmat că cele mai mari valori contractate se înregistrează în cadrul Programului Sănătate (aproximativ 2 miliarde de euro) și Programului Dezvoltare Durabilă. El subliniază că este important faptul că acestea sunt proiecte care vizează investiții în infrastructura sectorială.

Potrivit lui Adrian Câciu, începând de săptămâna viitoare, se va demara procesul de contractare a proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat dezvoltării IMM-urilor din Programul Tranziție Justă, unde au fost depuse proiecte care depășesc 8 miliarde de lei.

Ministrul a menționat că România dispune deja de 1,2 miliarde de euro în conturi din alocarea destinată exercițiului financiar 2021-2027 pentru Politica de Coeziune. El a adăugat că, până la sfârșitul anului, se estimează că vor fi rambursate peste 5 miliarde de euro din acest exercițiu financiar.

Se modernizează localitățile din România

Recent, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a subliniat necesitatea ca anumite comune din județul Dolj să depășească stagnarea din trecut și să intre într-un proces rapid de dezvoltare, care să asigure furnizarea de servicii publice de calitate pentru locuitori.

El a adăugat că beneficiile aduse de fondurile europene și de programele naționale ar trebui să se reflecte în îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.

Este necesară o altă abordare, una aplicată și profesionistă, deoarece timpul nu așteaptă. În plus, cetățenii nu ar trebui să fie privați de oportunitățile de care se bucură locuitorii altor comune conduse de administrații performante. Din perspectiva sa, este momentul ca cei care pot și au toate argumentele, inclusiv proiectele necesare, să preia conducerea în locul celor care nu au avut performanță, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Mai multe puteți citi aici.