Achiziția de autoutilitare la Guvern, criticată dur de Adrian Câciu: „Cum să fentezi legea prin aducerea în ridicol a unei instituții de rang înalt”
Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor din partea PSD, a lansat critici dure la adresa șefului Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, acuzându-l că ar fi încercat să eludeze legea privind interdicția achizițiilor de autoturisme de către instituțiile publice.
Într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, fostul ministru a susținut că Jurca a semnat un contract pentru „autoutilitare” în loc de autoturisme, profitând de o aparentă lacună legislativă, pentru a dota Cancelaria Guvernului cu vehicule noi.
Adrian Câciu a afirmat că, prin această manevră, șeful Cancelariei „a adus în ridicol o instituție de rang înalt”, transformând-o într-un „târg improvizat”. El a explicat că, deși legea nu interzice achiziția de autoutilitare, aceste vehicule pot fi folosite doar pentru transportul de mărfuri, activitate care nu intră în atribuțiile Cancelariei Prim-ministrului.
În opinia sa, acest artificiu birocratic nu doar că ocolește spiritul legii, dar și încalcă alte prevederi legale, deoarece combustibilul, asigurările și alte cheltuieli aferente nu pot fi decontate în lipsa unei activități de transport efective.
„Cancelaria talcioc?
Sau cum să fentezi legea prin aducerea în ridicol a unei instituții de rang înalt.
Din ciclul „când ești prost de mic, când ești mare doar te joci. Dar tot mic și prost rămâi!”
Autoutilitara este, prin definiție, un mijloc de transport marfă.
Ca să fenteze legea, șeful cancelariei nu a luat autoturisme. A luat autoutilitare că, deh, legea nu are interdicție pentru ele…
Pai nu prevede legea interdicție pentru autoutilitare dar nici banii nu se pot cheltui pe ele daca nu transporți marfa. Nici benzina nu ai voie să o decontezi. Nici asigurări și nici nimic.
Ori, Cancelaria Primului Ministru nu are ca obiect de activitate transportul de mărfuri. Punct!
Și a venit „deșteptul-șef”. Și a găsit el ” șmecheria”. „Băi,” a zis el, „legea interzice autoturismele, dar nu si autoutilitarele.”… :)).
Pai normal, deșteptule, ca doar nu cari ceapă la guvern. Și nici Lagavulin.
De ce nu oi fi luat tu niște tiruri, nu te înțeleg…măcar să o faci lată până la capat!
Sau, mai știi, vrea nea Jurca să care baxuri de vin si nu are cu ce, și îi trebuie 17 autoutilitare? Dar și asa tot are nevoie de facturi, avize de însoțire a marfii, note de intrare-recepție, bonuri de consum, ma rog, un biblioraft de documente..:)).
Concluzie: a vrut să ocolească legea în vigoare dar a încalcat alte legi”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.
Câciu: Dacă nu are mașini, să ceară ANAF să îi găsească la confiscări sau să facă comodat la RAPPS
Adrian Câciu a susținut că achiziția este „ilegală” și că ar trebui investigată de Curtea de Conturi, instituție care ar trebui să recupereze toți banii cheltuiți, inclusiv pentru carburant. Potrivit acestuia, autoutilitarele nu pot fi incluse în cota de combustibil destinată autoturismelor instituționale, ceea ce ar face cheltuielile respective nejustificabile.
Câciu a reamintit că, în perioada în care a fost ministru al Finanțelor, a inițiat Ordonanța de Urgență 34/2023, care interzice achiziția și leasingul de autoturisme pentru instituțiile publice. El a subliniat că această măsură a fost adoptată într-un context dificil, marcat de un deficit bugetar ridicat, de 5,7% din PIB pe cash și 6,3% pe ESA, cu obiectivul de a limita cheltuielile și de a evita depășirea țintei de deficit.
Fostul ministru a mai declarat că asemenea „șmecherii administrative”, practicate de mai mulți funcționari „care s-au crezut mai deștepți decât legea”, au contribuit la creșterea deficitului bugetar în anii următori. Potrivit acestuia, în 2024 deficitul a ajuns la 8,65% pe cash și 9,3% pe ESA, în ciuda noilor interdicții introduse prin OUG 296/2023 și OUG 154/2024.
În final, Adrian Câciu a cerut Cancelariei Prim-ministrului să denunțe contractul de achiziție și să returneze vehiculele, sugerând că, dacă are nevoie de mașini, instituția ar putea apela la RAPPS sau la vehicule confiscate gestionate de ANAF.
El a adăugat, ironic, că rata lunară pentru Duster-ele cumpărate ar fi comparabilă cu cea a unui automobil de lux, precum un Range Rover.
„Iar Curtea de Conturi trebuie să impute acești bani și mă refer la toți banii, inclusiv banii de benzina. Mai mult decat atat, autoutilitarele respective nu intra pe cota de combustibil. Aceea este alocata pentru autoturisme…:))).
Intrand acum un pic in istoric.
Că e bun pentru partea de moralitate dar și de efect financiar…:
Când eram ministru de finanțe am inițiat OUG 34/2023 si am interzis achizitia dar și leasingul pentru autoturisme.
Veneam dupa un deficit pe cash de 5,7% din PIB si un ESA de 6,3%.
Aveam probleme pe partea deficit, ne propusesem sa închidem 2023 la 4,4% dar, din start, în 20 decembrie 2022, Parlamentul României adoptase o lege (Legea 370), la o zi dupa ce adoptasem legea bugetului (Legea 368), care reducea veniturile bugetului general consolidat cu circa 10 miliarde lei fața de legea bugetului(prin prorogari de termene la celebra OG16/2022).
A fost celebră perioada, s-a suprapus și peste celebra rotație a premierilor dar si peste demiterea șefilor ANAF si Vama, sau peste dorința unora de a nu mai trage la fel în domeniul colectării.
Cert este că, era evident că nu se atingea ținta de 4,4% din PIB.
Daca nu s-ar fi luat măsuri, deficitul era prognozat a fi 6,8-7,4%.
S-a închis în 5,7% pe cash si 6,6% pe ESA.
Pentru că au fost mai mulți de „Jurca” care s-au crezut mai deștepți decat legea și au ocolit, atât OUG 34/2023(data în mai 2023) dar și legea 296/2023 (dată în octombrie 2023).
Și tot așa, „deștepti” peste „deștepti”, deși s-au dat ordonanțe fără număr, au ocolit prevederile respective și am ajuns la un deficit de 8,65% pe cash și 9,3% pe ESA în 2024.
Și iar s-a dat OUG pentru 2025. OUG 154/2024. Care a păstrat interdictiile.
Pâna a venit „deșteptul” care le-a „șmecherit”..
Ma rog, sa concluzionez:
- Mi se pare aberant sa zici ca aplici masurile de reducere a deficitului dar tu sa le cresti.
- Este ilegala toată achizitia facuta de Cancelarie dar si orice decont făcut de Guvern pe acele autoutilitare.
- Cancelaria primului-ministru ar trebui sa denunte contractul si sa dea masinile inapoi.
- Daca nu are masini sa ceara ANAF sa îi gaseasca la confiscari(e plin parcul auto). Daca vrea masini sa faca comodat la RAPPS, dar sa se incadreze in cota de combusitibil a SGG.
Înca una, pe care aștept să o dezvolte influenkerii care zic ca dau sfaturi guvernului: rata la Duster-urile astea nu vi se pare că e cât una la un Range Rover din ăla sport/lux/premium?”, a încheiat Adrian Câciu postarea sa.