Cum funcționează sistemul de verificare a destinatarului la Revolut

Noua opțiune implementată de Revolut compară automat numele introdus de utilizator cu cel înregistrat oficial pentru contul IBAN vizat. Dacă există o neconcordanță între cele două, aplicația afișează un mesaj de avertizare. În acel moment, utilizatorul poate decide dacă finalizează sau anulează transferul.

Scopul acestei funcții este reducerea numărului de plăți greșite și prevenirea fraudelor online, în special a tentativelor de phishing și a cazurilor în care utilizatorii sunt păcăliți să trimită bani către conturi controlate de atacatori.

Revolut a explicat că sistemul este similar cu modelul „Confirmation of Payee” utilizat deja în țări precum Marea Britanie și Olanda. Funcția, denumită SANB, este activată automat pentru toți clienții, dar poate fi dezactivată din setări. Verificările sunt realizate în colaborare cu alte instituții financiare partenere, iar opțiunea urmează să fie disponibilă treptat și în România.

Plata automată din alt cont activ, fără comisioane suplimentare

O altă modificare importantă anunțată de companie privește gestionarea plăților atunci când soldul contului principal este insuficient. Începând cu 4 septembrie 2025, Revolut va realiza automat plata dintr-un alt cont activ al utilizatorului, fără comisioane suplimentare.

Potrivit datelor publicate, această schimbare are scopul de a preveni respingerea tranzacțiilor și de a asigura o experiență fluidă pentru clienții care dețin conturi în mai multe monede.

Revolut
SURSA FOTO: Dreamstime

Clarificări privind dreptul autorităților de a suspenda conturi

Revolut a adus și modificări în Secțiunea 24 din termenii și condițiile generale. Compania precizează acum explicit că autoritățile locale pot solicita suspendarea sau închiderea unui cont, iar instituția este obligată să respecte aceste cereri.

În comunicatul oficial se arată că, în astfel de situații, „autoritățile locale pot cere suspendarea sau închiderea contului, iar compania trebuie să se conformeze”. Revolut subliniază că această practică nu este o noutate în sectorul bancar, însă modificarea a fost introdusă pentru a asigura mai multă transparență.

Denumiri noi pentru produsele financiare și actualizări privind accesibilitatea

Revolut a anunțat și o schimbare de denumire pentru produsele sale financiare: conturile denumite anterior „Conturi Flexibile” vor fi cunoscute de acum ca „Fonduri de Numerar Flexibile”, gestionate de Revolut Securities Europe UAB.

Totodată, aplicația include acum un link oficial către declarația de accesibilitate, pentru a facilita accesul persoanelor cu nevoi speciale.

Utilizatorii care acceptă noile condiții nu trebuie să efectueze nicio acțiune suplimentară. Cei care nu sunt de acord cu modificările pot opta pentru închiderea conturilor.