Referendum privind independenţa Cataluniei
Preşedintele catalan Artur Mas a convocat sâmbătă pentru data de 9 noiembrie un referendum privind independenţa acestei bogate regiuni din Spania, sfidând astfel guvernul de la Madrid care şi-a anunţat decizia de a împiedica consultarea populară, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Guvernul spaniol se va reuni luni pentru a contesta la Tribunalul Constituţional acest scrutin care, în opinia sa, încalcă prevederile legii fundamentale.
Apelul va suspenda în mod automat decretul de convocare, în aşteptarea deciziei Tribunalului care, cel mai probabil, va anula decretul şi legea catalană ce l-a autorizat săptămâna trecută. Artur Mas, aliat al stângii separatiste din partidul ERC (Esquerra Republicana de Catalunya), s-a angajat să organizeze, într-un cadru legal, consultarea populară în condiţiile unei opinii publice din ce în ce mai atrase de ideea separatismului.
Aspiraţiile la independenţă se află în creştere în Catalunia, o regiune cu circa 7,5 milioane de locuitori din nord-estul Spaniei, de când aceasta şi-a văzut în 2010 statutul de autonomie amendat de Tribunalul Constituţional, care i-a retras recunoaşterea în calitate de 'naţiune'.
Când Madridul a refuzat în 2012 să acorde Cataloniei mai multă autonomie în ceea ce priveşte colectarea şi gestionarea taxelor, Artur Mas a promis că va organiza un referendum, aminteşte AFP.AGERPRES/
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





