Reducere a punctelor de penalizare pentru şoferii care achită jumătate din amendă în 48 de ore
Comisiile de apărare şi de transporturi din Senat au acordat, miercuri, raport favorabil propunerii legislative pentru completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin care un conducător auto care îşi va achita jumătate din cuantumul amenzii în 48 de ore va beneficia, în plus, de înjumătăţirea punctelor de penalizare şi a perioadei de suspendare a permisului de conducere.
'Contravenientul căruia i se aplică puncte de penalizare (…) beneficiază de reducerea cu jumătate a numărului de puncte, dacă achită amenda în condiţiile prevăzute la alin. (5), art 109 din OUG 195/2002', se arată în amendamentul adoptat miercuri de cele două comisii.
'S-a aprobat (în Comisiile de apărare şi de transporturi – n.r.) şi un amendament pentru înjumătăţirea punctelor de penalizare pentru cei care plătesc amenda în 48 de ore. Orice conducător auto care a greşit are tot interesul să îşi plătească amenda pentru a-şi înjumătăţi perioada de suspendare a permisului şi numărul de puncte de penalizare. În prezent, amenda se înjumătăţeşte dacă este plătită în cel mult 48 de ore. Iniţiatorii proiectului au propus înjumătăţirea perioadei de suspendare a permisului în cazul plătirii contravenţiei în termen de 48 de ore. În plus, amendamentul comisiilor prevede înjumătăţirea punctelor penalizatoare, pentru că există cazuri în care conducătorul auto este sancţionat doar cu amendă şi puncte de penalizare', a explicat preşedintele Comisiei pentru transporturi din Senat, Ionel-Daniel Butunoi.
El consideră că această propunere legislativă va conduce la o mai bună colectare a amenzilor la bugetul local.
'Cadrul normativ prezent (art. 109 alin. 5 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice) dispune că pentru acele contravenţii la regimul rutier sancţionate de lege cu sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de timp limitată, contravenientul beneficiază de o înjumătăţire a sancţiunii principale dacă achită 'în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege'. Prezenta iniţiativă legislativă propune ca pentru situaţia mai sus prezentată să se procedeze atât la înjumătăţirea sancţionării contravenţionale principale, cât şi la înjumătăţirea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp', se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, care a fost iniţiată de 5 parlamentari de la PNL şi PSD.
Iniţial, cele două comisii acordaseră raport negativ acestei propuneri legislative, dar plenul a retrimis proiectul comisiilor de specialitate pentru un raport suplimentar.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca primă Cameră sesizată. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





